O echipă de la Universitatea Kyoto a publicat în februarie 2026, în International Journal of Plasma Environmental Science and Technology, un model teoretic care propune un mecanism fizic concret: erupțiile solare perturbă ionosfera, generând câmpuri electrostatice care se transmit în scoarța terestră și pot contribui la declanșarea cutremurelor în zonele de falie aflate deja la limita rupturii.
Mecanismul funcționează astfel: o erupție solară puternică crește brusc densitatea electronilor în ionosferă, formând un strat negativ în ionosfera inferioară. Prin cuplaj capacitiv — similar modului în care un condensator transmite sarcina electrică — această perturbație induce câmpuri electrice intense în golurile microscopice din interiorul rocilor fracturate. Zonele de falie conțin apă la temperaturi și presiuni extreme, posibil în stare supercritică. Aceste zone se comportă electric ca niște condensatori, stocând energie electrostatică. Presiunile generate de perturbațiile ionosferice pot ajunge la câțiva megapascali — valori comparabile cu forțele mareice cunoscute a influența stabilitatea faliilor.
Cercetătorii condusi de Akira Mizuno, Minghui Kao și Ken Umeno subliniază explicit că modelul nu pretinde cauzalitate directă și nu permite predicția cutremurelor. Propune un factor suplimentar: furtunile solare ar putea accelera ruptura în falii care se aflau oricum aproape de punctul critic.
Ca exemplu de consistență temporală — nu de dovadă cauzală — autorii citează cutremurul din Peninsula Noto, Japonia, din 2024: evenimentul a survenit la scurt timp după o perioadă de activitate solară intensă, cu anomalii ionosferice înregistrate înainte de șoc principal.
Modelul integrează fizica plasmei, știința atmosferică și geofizica — o abordare interdisciplinară rară în seismologie. Dacă va fi confirmat prin observații de teren combinate cu tomografia ionosferică GNSS și datele de vreme spațială, ar putea deschide o direcție nouă în evaluarea riscului seismic: monitorizarea simultană a activității solare și a stării de tensiune a faliilor.
Alți cercetători rămân sceptici. Christine Batchelor de la Universitatea Newcastle avertizează că geologia reală poate amortiza efectul până la neglijabil. Dezbaterea rămâne deschisă.
