Regatul Unit riscă să înregistreze temperaturi de peste 40°C pe timp de vară

Foto: Radio Eco Natura
Foto: Radio Eco Natura

Temperaturile din Regatul Unit sunt într-o continuă creștere, chiar dacă încălzirea globală a planetei ar fi limitată la 1,5°C, avertizează meteorologii, conform AFP.

Acest prag al încălzirii globale corespunde celui mai ambiţios obiectiv stabilit prin Acordul de la Paris privind limitarea încălzirii globale faţă de perioada preindustrială, pe care preşedinţia britanică a COP26, prevăzută în noiembrie la Glasgow, speră să-l menţină ”în viaţă”.

Acest obiectiv, afirmă numeroşi cercetători, este foarte nerealist, precizează Radio Eco Natura.

Dacă adăugăm încă 0,3°C”, aceste valuri de căldură ”vor devenit tot mai intense. S-ar părea că vom avea 40°C în Regatul Unit, în pofida faptului că nu am cunoscut niciodată acest tip de temperatură”, avertizeaza, în cursul zilei de joi, directoarea generală a Royal Meteorological Society, Liz Bentley, la publicarea raportului britanic din 2020 privind modificările climatice.

Cea mai mare temperatură înregistrată vreodată în Regatul Unit este de 38,7°C – la 25 iulie 2019, la Cambridge

Atingerea unei încălziri cu 1,5°C va fi un lucru pe care nu-l vom vedea doar o dată sau de două ori”, ci va fi ”un lucru pe care-l vom vedea în mod regulat”, precizează ea.

Autorul acestui raport, Mike Kendon, a estimat la BBC că o temperatură de 40°C, vara, în Regatul Unit este ”plauzibilă” şi a subliniat că încălzirea globală se manifestă deja în Regat, la fel ca în restul lumii.

Potrivit acestui raport, anul 2020 este al treilea cel mai cald an, al cincilea cel mai umed, al optulea cel mai însorit şi primul care intră în ”top 10” al acestor trei criterii.