Spania a decis să îşi extindă suprafeţele ecologice. În urma unui studiu, la nivelul anului 2020, suprafeţele cultivate în sistem ecologic pe teritoriul Spaniei depăşeau 2,4 milioane de hectare, echivalentul a circa 10 la sută din suprafaţa agricolă totală a acestei ţări.
Potrivit datelor transmise de Ministerului spaniol al Agriculturii, Pescuitului şi Alimentaţiei, în ultimii cinci ani zonele dedicate culturilor ecologice au înregistrat o creştere medie anuală de 4,8 procente, precizează Radio Eco Natura.
Spania ocupă locul 3 mondial, după Australia și Argentina
Cu toate acestea, Spania rămâne ţara din Europa cu cea mai extinsă suprafaţă agricolă ecologică şi cu producţia cea mai mare. Astfel, Spania a reușit să ocupe a treia poziţie la nivel mondial, după Australia şi Argentina. Mai mult, țara are ca obiectiv stabilit, inspirat de Pactul Verde european, să atingă ţinta de 25% până în 2030.
Conform studiului, cea mai mare parte a suprafeţei ecologice din Spania este alocată păşunilor, cu mai mult de 1,27 milioane de hectare, urmate de culturi permanente (662.423 hectare) şi culturi arabile (502.075 hectare). Statisticile oficiale atestă faptul că 45% din suprafaţa ecologică se află în Andaluzia (peste un milion de hectare), urmată de Castilla-La Mancha, care are puţin peste 17% din suprafaţa totală (422.864 hectare), Catalonia, cu 10,5% şi aproape 257.000 de hectare.
În plus, în 2020 s-a constatat o creştere a numărului de operatori din sistemul ecologic (+6,3%, la 50.047) faţă de anul precedent, pe fondul cererii tot mai mari de produse ecologice pe lanţul alimentar.