Furnicile care fac amputări nu operează la întâmplare. Ele verifică locul rănii, curăță membrul și îl îndepărtează numai atunci când intervenția poate opri infecția.
Comportamentul a fost observat la furnicile-tâmplar din Florida. Când o colegă era rănită în partea superioară a piciorului, aproape de femur, alte furnici începeau să lingă zona. Apoi mușcau repetat membrul până îl desprindeau complet.
Operația putea dura mai mult de 40 de minute. Pacienta nu era anesteziată, dar rămânea aproape nemișcată și permitea întregii echipe să lucreze.
În cazul rănilor aflate mai jos, pe tibie, colonia lua altă decizie. Piciorul nu mai era amputat. Furnicile curățau intens rana cu aparatul bucal, încercând să reducă numărul microbilor.
Diferența este legată de viteza cu care circulă lichidul prin membru. O rană pe tibie poate trimite infecția în corp înainte ca amputarea lentă să fie terminată. La femur, circulația este mai lentă, iar colonia are timp să opereze.
Amputările adaptate tipului de rană au ridicat supraviețuirea furnicilor cu leziuni la femur la 90–95%. Fără ajutor, supraviețuiau mai puțin de 40%.
Pentru rănile la tibie, curățarea a dus supraviețuirea la aproximativ 75%. Fără tratament, proporția cobora la 15%.
Furnicile nu au spitale și nici medici desemnați. Au însă o colonie în care fiecare individ poate deveni pacient, infirmier și chirurg.
Uneori, cea mai mică sală de operații din lume încape sub o frunză.
