O căprioară și puiul ei au fost surprinși în timp ce se joacă și se bălăcesc în pădure. Episodul a fost foarte îndrăgit de internauți, imaginile inedite fiind distribuite pe mai multe rețele de socializare.
Videoclipul a fost filmat de către camerele de monitorizare din Parcul Național Retezat. Acestea au fost amplasate aici de către rangeri, cu scopul de a surprinde viața și activitățile viețuitoarelor care trăiesc în aria protejată.
Căprioara și puiul au fost vedetele zilei de sâmbătă: ”Drăgălăşenie la pătrat”
Imagini inedite: animalele se joacă şi se bălăcesc, bucurându-se de natură și de frumusețea pădurii.
”Atenţie, drăgălăşenie la pătrat! Joacă şi bălăceală într-un video surprins cu ajutorul camerelor de monitorizare aplasate de către colegii noştri, Rangeri în Parcul Naţional Retezat”, este mesajul pe care reprezentanții Romsilva l-au transmis, odată cu imaginile, precizează Digi 24.
Conform Romsilva, Parcul Naţional Retezat National Park adăposteşte o faună deosebit de bogată, atât în ceea ce priveşte numărul de specii, cât şi numărul mare de exemplare care alcătuiesc populaţiile acestor specii.
În arealul parcului, au fost inventariate 108 specii de păsări, 55 de specii de mamifere, 8 specii de peşti, 5 specii de reptile şi 7 specii de amfibieni, mai arată sursa citată.
Parcul Naţional Retezat este unul dintre cele 22 de parcuri naţionale şi naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva
Parcul Național Retezat este o arie protejată de interes național. Aria corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național).
Aceasta a fost desemnată în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă florei spontane și faunei sălbatice. De asemenea, are ca scop protejarea habitatelor naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei.
Parcul este situat în sud-vestul țării, pe teritoriul județului Hunedoara.