15.2 C
București
vineri, 26 aprilie, 2024

Săptămâna verde începe în școlile din România. Ce spun elevii și profesorii

Săptămâna verde va debuta în următoarea perioadă în școlile din toată țara, iar lecțiile se vor axa pe protejarea mediului și a resurselor naturale, conform Știrile PROTV.

Programa școlară prevede ca școlile să aibă la dispoziție o săptămână pentru astfel de ore, iar fiecare unitate de învățământ poate decide când să aibă loc.

Într-o școală privată din București, elevii învață noțiuni despre sustenabilitate și importanța procesului de reciclare.

De asemenea, aceștia primesc noțiuni de mediu, din partea cadrelor didactice, care îi vor determina să fie mai protectivi cu natura.

Săptămâna verde. Ce spun elevii și profesorii

Fondatoarea școlii, Carmina Ciuche, spune că tinerii vor afla „despre ce înseamnă să faci răsad și cum cresc plantele“.

În plus, „fiecare clasă și fiecare grupă are o grădiniță afară de care are grijă“, iar copiii vor învăța cum să facă hârtie manuală din hârtie reciclabilă.“

În alt colț al Capitalei, la o altă școală, niște voluntari din partea unui ONG le vorbesc celor mici despre schimbările climatice și modul în care acestea afectează viața de zi cu zi a fiecăruia.

Aceștia sunt îndemnați să aducă la școală ambalaje din plastic, sticle și alte materiale reciclabile pe care nu le mai folosesc. Din acestea, elevii fie vor face jucării, fie le vor recicla.

De pildă, o elevă e declarat că a „făcut din sticle niște jucării de exemplu un porc, un avion.”

„Vor învăța foarte multe aspecte legate de cum ar putea să recicleze. Cum ar putea să-și aducă aportul la diminuarea impactului asupra mediului”, a declarat, la rândul său, Alina Ionescu, președintele unui ONG.

În „Săptămâna verde“, cadrele didactice din toată țara pot organiza pentru copii lecții în natură, experimente și excursii în parcuri.

Despre aceste activități și program a vorbit Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației:

„Noi venim în ajutorul școlilor. Este o platformă care se dezvoltă și care va fi accesibilă online înainte de începerea acestui program în care se vor regăsi materiale, activități și ghiduri de comportament.

Ministerul mediului pune la dispoziție cazări gratuite în ariile naționale protejate, a spus secretarul de stat.

Latest news
știri