În cadrul şedinţei de Guvern care a avut loc luni, ministrul Mediului a anunţat că a fost adoptată o hotărâre prin care ambalajele reutilizabile vor fi returnate contra sumei de 0,5 lei pentru fiecare ambalaj.
Acestea vor fi depuse în orice punct, indiferent de unde a fost cumpărat produsul.
Conform declarației făcute de Tánczos Barna, hotărârea privind returnarea ambalajelor reutilizabile reprezintă acel sistem de garanție de returnare.
Ministrul a precizat că este o obligaţie a producătorilor care, prin acest sistem, îndeplinesc responsabilitatea pentru preluarea şi transportul ambalajelor.
Ministrul Mediului: ”Data de pornire a acestui sistem este 1 octombrie 2022”
”Fiecare producător are obligaţia de a se înregistra în sistem. Prin realizarea obligaţiilor legale şi în primul an trebuie să avem o rată de recuperare a acestor ambalaje de 65 la sută la sticlă. În ceea ce privește plasticul și metalul, proporția este de 65%, urmând ca în anul 3 să avem până la 95%. Data de pornire a acestui sistem este 1 octombrie 2022. Sper să reuşească producătorii, comercianţii şi statul român să se încadreze în termen. Trebuie să se organizeze punctele de colectare, de returnare, trebuie să se înregistreze în sistem şi să asigure posibilitatea predării ambalajelor contra acelei garanţii de 0,5 lei”, a anunţat Tánczos Barna, la finalul şedinţei de Guvern.
Ministrul a mai explicat și faptul că Unităţile Administrativ Teritoriale se vor putea implica. acestea au rol important în parteneriatul cu comercianţii care au structuri de comercializare sub 300 metri pătraţi.
Astfel, UAT-urile pot realiza împreună aceste puncte sau pot constitui aceste puncte de returnare astfel încât, în mediul rural, în primul rând, aceste puncte să fie realizate împreună cu autoritatea publică locală.
Indiferent de unde a fost cumpărat produsul, ambalajul poate fi returnat oriunde
”Rambursarea garantiei se va face prin cash respectiv transfer electronic. Producătorii vor plăti un tarif de administrare. Tariful de gestionare va fi plătit de comercianţi. Indiferent de unde ai cumpărat produsul, poţi returna ambalajul oriunde”, a precizat ministrul Mediului.
De asemenea, Tánczos Barna a anunţat că s-a adoptat introducerea numerelor verzi la maşinile nepoluante. Acestea vor avea plăcuţe de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde pe fond alb.