Nicușor Dan a făcut anunțul conform căruia urmează să fie achiziţionat un tomograf de arbori. Mai mult, vor fi angajaţi mai mulți specialişti care vor evalua starea și sănătatea copacilor.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, în cursul zilei de marţi, că sunt în derulare proceduri de achiziţie a unui tomograf de arbori. În plus, acesta a mai declarat și că vor fi angajaţi specialişti în Direcţia de Mediu pentru evaluarea stării copacilor din Bucureşti, relatează Agerpres.
Cu ajutorul tomografului de arbori sunt detectați copacii care au probleme, de la rădăcină până la tulpină
”Procedura de achiziţie este în curs. În opinia mea, nu avem specialişti în Direcţia de Mediu care să ne spună dacă un copac e bolnav sau nu şi dacă este un risc să cadă sau nu. Şi atunci am apelat la o achiziţie externă, care, din păcate, a durat mai mult decât ne-am aşteptat. Şi acelaşi lucru pentru achiziţia de tomograf”, a spus primarul general în şedinţa CGMB.
De asemenea, Primarul general al Capitalei a adăugat că există acest tip de tomografe la companiile municipale, dar că transferul acestora la Municipalitate rămâne, în prezent, un act ilegal.
Nicușor Dan a precizat și că un număr de opt sau nouă posturi de specialişti au fost scoase la concurs, în cursul lunii septembrie.
Specialiști angajați pentru un termen de 30 de zile, cu scopul de a verifica sănătatea arborilor
Aceștia vor avea misiunea de a evalua starea copacilor. Posturile au fost scoase la concurs de către Direcţia de Mediu şi este estimat că specialiștii vor fi angajaţi în circa o lună, precizează G4 Media.
Tomograful de arbori are rolul de a scana trunchiul copacilor. Astfel, îi poate salva pe cei sănătoși de la tăiere, iar pe cei bolnavi îi pune pe lista neagră, înainte să cadă.