”Păduri pentru orașele României”- așa se intitulează o nouă petiție care îi este adresată Ministrului Mediului, Tanczos Barna: din nou, se semnalează faptul că impactul asupra sănătății cauzat de poluarea din marile orașe ale României este dublat de tăierile abuzive a ultimelor pâlcuri de păduri care au mai rămas în împrejurimile acestora.
Se taie chiar și ultimii arbori cu dimensiuni monumentale.
Petiției i se alătură un videoclip marca Recorder prin care, reprezentanții menționează că, în apropierea Bucureștiului – și în mare parte din jumătatea de sud a României – sunt decimate sistematic ultimele rămășițe ale pădurilor care ar trebui să asigure oxigenul orașelor așezate în mijlocul câmpurilor.
Genocidul stejarilor seculari: cum ni se fură ultimele păduri de câmpie
În pădurile de câmpie, firmele de exploatare vânează cu precădere stejarii seculari, arbori extrem de valoroși pe care îi doboară cu acte de „igiena pădurii”, adică o pretinsă operațiune de curățare a pădurii de arbori uscați.
Într-o investigație întinsă pe parcursul ultimelor șase luni, am luat la pas pădurile din mai multe județe, am adunat dovezi și i-am confruntat pe toți cei implicați în acest fenomen. Pe tot parcursul documentării am trăit cu senzația că nimeni nu are interesul să oprească tăierile ilegale, dar ne-am încăpățânat să mergem până în pânzele albe.
Petiția poate fi semnată aici
1. Pentru pădurile rămase:
Protejarea strictă a tuturor pădurilor urbane.
Protejarea strictă a tuturor pădurilor periurbane pe o raza de 10 km, măsurați de la marginea orașelor (25 km pentru București).
Practicarea codrului grădinărit în pădurile situate pe o rază între 10-20 km de la marginea orașelor
2. Înființarea de păduri noi care păstrează compoziția tipică natural fundamentală:
Împădurirea tuturor terenurilor degradate și abandonate.
Înființarea de perdele forestiere între toate culturile agricole.
Îmbogățirea pajiștilor cu arbori de biodiversitate.
Transformarea graduală a tuturor grădinilor zoologice în păduri.