Refugii panoramice, deschise în Parcul Național Cheile Bicazului

Foto: Descoperă.ro
Foto: Descoperă.ro

Două puncte de belvedere, situate la peste o mie de metri altitudine, urmează să fie deschise și inaugurate în Parcul Național Cheile Bicazului.

Refugiile panoramice vor servi drept punct de observație, fiind o încântare pentru turiși, pentru iubitorii de drumeții, de fotografie și de natură.

Reprezentanții Romsilva anunță că noile construcții au un rol triplu, de puncte de belvedere, cabină pentru pasionații de fotografii și refugiu montan, precizează Descoperă.ro.

O veste bună pentru iubitorii de drumeții în natură! O parte din frumusețile Parcului Național Cheile Bicazului – Hășmaș vor putea fi admirate din două refugii montane panoramice moderne, construite în cadrul unui parteneriat între Asociația Gyilkosto Adventure din Gheorgheni, Serviciul Salvamont Salvaspeo Harghita, Consiliul Județean Harghita și administrația Parcului Național Cheile Bicazului – Hășmaș”, au anunțat reprezentanții Romsilva.

Turiștii vor putea admira din cele două puncte de belvedere Cheile Bicazului, Piatra Altarului, Suhardul Mic și zona Lacului Roșu, până la creasta muntelui Hășmaș

Cele două puncte de belvedere se află la altitudini de peste o mie de metri, la Piatra Poienii și muntele Ucigaș, sunt construite din lemn și aluminiu și au fost amplasate la capătul unor trasee turistice. Refugiile vor fi deschise publicului începând cu 25 iulie, după finalizarea întregii infrastructuri turistice, potrivit Mediafax.

Foto: Descoperă.ro

Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național), aflat în România, în arealul grupei centrale a Carpaților Orientali, în Munții Hășmaș, pe teritoriul administrativ al județelor Harghita și Neamț.

Are o suprafața de 6575 ha în care sunt protejate valoroase elemente geologice, geomorfologice, palentologice, botanice și peisagistice, precum și faunistice. Aici sunt incluse mai multe rezervații naturale – asimilate în zona de protecție integrală printre care:

Cheile Bicazului

Lacul Roșu

Cheile Șugăului

Masivul Hășmașul Mare, Piatra Singuratică – Hășmașul Negru

Avenul Licaș