14.7 C
București
marți, 7 mai, 2024

Autorităţile elene continuă să avertizeze asupra riscului ridicat de incendii

Situația se menține deosebit de dificilă în Grecia

Autoritățile din Grecia au emis avertismente urgente cu privire la riscul crescut de incendii.

Atât locuitorii, cât și turiștii sunt îndemnați să fie extrem de atenți în legătură cu flăcările deschise și scânteile, care pot provoca incendii din cauza vânturilor puternice, conform rapoartelor DPA și Agerpres.

Brigada de pompieri a postat pe Twitter că există un pericol de incendiu ”foarte ridicat” în mai multe provincii elene

Echipajele de pompieri au semnalat un pericol ”foarte ridicat” de incendiu în regiunea Attica din jurul Atenei, în sudul Peninsulei Peloponez și în vestul Insulei Creta, deși temperaturile se mențin în limite normale, în jur de 35 de grade Celsius.

În schimb, vânturile puternice care traversează întreaga țară în această săptămână sunt cauza principală a îngrijorării.

În special, Marea Egee este expusă riscului în timpul verii, când vântul uscat bate cu putere asupra Cretei și altor insule.

Autoritățile au avertizat că, din cauza lipsei de ploi în multe zone ale Greciei în ultimele săptămâni, scânteile purtate de vânt pot declanșa incendii devastatoare

Numărul incendiilor noi crește zilnic, însă majoritatea pot fi ținute sub control.

Multe dintre acestea sunt provocate intenționat sau apar din cauza neglijenței, cum ar fi aruncarea de țigări aprinse sau grătarele în aer liber.

BBC: ”Grecia și frumoasele sale insule turistice sunt efectiv mistuite de incendiile de vegetație și de pădure”

Autoritățile elene anticipează o ușoară îmbunătățire a situației în weekendul care urmează, asta pentru că temperaturile vor scădea de la 40 de grade, la 35 de grade.

Chiar și în aceste condiții, situația se menține deosebit de dificilă în Grecia, asta din cauza vântului care direcționează și amplifică incendiile deja existente, informează BBC, potrivit Știri pe Surse.

Latest news
știri