1.9 C
București
joi, 26 decembrie, 2024

70.000 de lei amendă pentru o primărie din Constanța, după ce o mașină de gunoi a abandonat deșeuri în spații neautorizate

Garda de Mediu: ”De 3 ani conducerea acestei comune refuză orice fel de colaborare sau demers pentru protecţia mediului și sănătatea populaţiei”

Primăria comuniei Cogealac din județul Constanța a primit o amendă în valoare totală de 70.000 de lei de la comisarii Gărzii de Mediu.

În urma verificărilor, Garda Națională de Mediu a descoperit o serie de neregului care datează încă din anul 2020.

Garda Națională de Mediu: ”În anul 2023, conducerea comunei din judeţul Constanţa nu a înţeles poate cel mai elementar lucru când vine vorba de igienă, sănătate şi gestionarea deşeurilor”

Existenţa unui contract cu un operator autorizat în depozitarea deşeurilor. De 3 ani, toate deşeurile comunei sunt adunate şi abandonate pe o platformă, neautorizată, ce aparţine chiar primăriei”, a precizat Garda Naţională de Mediu.

Depozitul clandestin a luat foc de trei ori numai în ultima lună şi jumătate

De 3 ani conducerea acestei comune refuză orice fel de colaborare sau demers pentru protecţia mediului și sănătatea populaţiei. Împotriva UAT Cogealac Garda Naţională de Mediu a făcut sesizare penală în octombrie 2021 pentru depozitarea ilegală de deşeuri. Comisarii GNM au revenit în iulie 2022 cu sesizare penală pentru incendiere deşeuri. În iunie 2023 am aplicat sancţiuni de 15.000 şi ulterior de 100.000 pentru nerealizarea măsurilor stabilite, ca urmare a incendiilor produse în cursul lunii iunie 2023”, se arată în postarea publicată pe contul de Facebook.

Săptămâna trecută, membrii echipei de control a Gărzii de Mediu au reluat acțiunile de monitorizare, colaborând cu polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase

Împreună, au descoperit o autocamionetă specializată în transportul deșeurilor, în timp ce aceasta încerca să abandoneze deșeuri pe un teren neautorizat.

În urma acestor verificări amănunțite, Garda de Mediu Constanța a depus o altă plângere penală în legătură cu eliminarea, posesia și stocarea neautorizată a deșeurilor în cantități semnificative, cu potențial impact asupra comunității și mediului înconjurător.

spot_img
Latest news
știri