18.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie, 2024

Peste 180 de milioane de copii se confruntă cu ”sărăcia alimentară severă”

Anunțul a fost lansat de UNICEF

Mai mult de unul din patru copii din lume cu vârsta sub 5 ani trăieşte în ”sărăcie alimentară severă”, ceea ce înseamnă că peste 180 de milioane de copii riscă să sufere de consecinţe grave dacă nu au o alimentaţie nutritivă şi diversificată, avertizează UNICEF, citat de Observator.

Potrivit recomandărilor Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), copiii mici ar trebui să consume zilnic alimente din cel puţin cinci din cele opt grupe alimentare (lapte matern, cereale, fructe şi legume bogate în vitamina A, carne sau peşte, ouă, produse lactate, leguminoase, alte fructe şi legume).

Milioane de copii se confruntă cu sărăcia alimentară și sunt expuși unor forme grave de malnutriţie

Cu toate acesteam, milioane de copii cu vârsta sub 5 ani care trăiesc în cele aproximativ o sută de ţări cu venituri mici şi medii analizate nu au acces la aceste cinci grupe în fiecare zi şi, prin urmare, trăiesc în ”sărăcie alimentară”.

Aceşti copii care consumă doar două grupe de alimente pe zi, de exemplu orez şi puţin lapte, sunt expuşi în viitor unor forme grave de malnutriţie”, avertizează într-un comunicat de presă şefa UNICEF, Catherine Russell.

Formele severe de malnutriţie, cum ar fi epuizarea, poate duce la moartea unui copil

Această sărăcie alimentară severă este concentrată în 20 de ţări, cu situaţii deosebit de îngrijorătoare în Somalia (63% dintre copiii sub 5 ani afectaţi), Guineea (54%), Guineea-Bissau (53%) şi Afganistan (49%).

Şi, deşi nu există date disponibile pentru ţările bogate, copiii din gospodăriile sărace nu sunt cu siguranţă nici ei scutiţi de aceste deficienţe nutriţionale.

spot_img
Latest news
știri