Mulți au încredere în apa la pet, dar tot mai mulți români iau în calcul achiziționarea unor filtre care să le permită consumul de apă de la robinet.
Silviu Gurlui, fizician, a precizat că, în momentul în care pet-urile sunt depozitate în soare, compuși chimici nocivi se transferă în apă. Astfel, este afectată sănătatea oamenilor, ajungându-se la diferite afecțiuni, printre care și cancerul.
Apa îmbuteliată și creșterea compușilor chimici din pet
”În cazul depozitării pe termen lung, chiar și la temperaturi optime, se știe, sunt cercetări făcute, arată că spre conținut sunt difuzați compuși chimici, mai mult sau mai puțin nocivi. Cu atât mai mult, este evident, când temperatura crește spre 40 de grade, poate chiar mai mult, și incidența razelor solare crește, acestea pot fi un catalizator. Crește rata de migrare a compușilor chimici din pet.
Sunt mai mulți compuși chimici care se regăsesc în astfel de pet-uri. Între cei mai importanți sunt cei pe bază de stibiu. O depozitare de până la șase luni poate să crească cantitatea de stibiu în apă, cu aproximativ 90%”, a explicat fizicianul.
În același timp, Paul Anghel, director general ANPC a precizat că a găsit produse la umbră, dar în căldură și am găsit și produse ținute în soare.
”Nu este bine acest lucru. Există anumite condiții de depozitare impuse de fiecare producător, condiții de depozitare care rezultă dintr-o fișă tehnică de securitate a produsului respectiv”, a declarat Paul Anghel.
Mai mult, directorul ANPC a subliniat faptul că, în fișa tehnică de securitate sunt incluse temperaturile maximale la care produsul poate fi depozitat în condiții de siguranță, astfel încât să nu schimbe caracteristice esențiale.
Temperatura, în strânsă legătură cu calitatea apei
În cadrul analizelor care se fac pentru potabilitatea apei, există niște temperaturi – între 22 și 37 de grade Celsius, și după aceste temperaturi, sau în afara acestor temperaturi, caracteristicile esențiale ale produsului se schimbă. Există posibilitatea să se creeze germeni patogeni sau nepatogeni, numărul total de germeni să fie modificat în condițiile în care fie este expus la temperaturi, cum au fost în situațiile prezentate la televizor, temperaturi caniculare, fie că sunt temperaturi foarte scăzute.
”Dacă pe raft este o sticlă caldă, să nu o iei, să atragi atenția operatorului economic că acea sticlă este fierbinte. Există cazuri în care sucurile sunt bombate. Fie că vorbim de pet-uri, fie că vorbim de cutii de carton, e clar că produsul respectiv a intrat într-un proces de alterare și trebuie retras de la comercializare”, a mai declarat Paul Anghel.