2.7 C
București
joi, 26 decembrie, 2024

Prevederile legii privind Centura Verde Bucureşti – Ilfov vor fi preluate ca amendamente în noul Cod silvic

Proiectul rămăsese blocat la Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor

Prevederile proiectului referitor la Centura Verde Bucureşti – Ilfov, iniţiat de platforma civică ”Împreună pentru Centura Verde”, iniţiatoare a legii, vor fi preluate ca amendamente în noul Cod Silvic, după ce proiectul a rămas blocat la Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor, scrie News.ro.

Decizia a fost luată la un an după ce proiectul a fost depus la Parlament şi a trecut deja de Senat

De asemenea, cu susţinerea Ministerului Mediului, a fost propus şi un alt amendament la Codul silvic, care vizează includerea arborilor remarcabili în Fondul Forestier Naţional şi asigurarea conservării lor. Un alt amendament se referă la accesul liber în pădure, pentru recreere.

Centura Verde Bucureşti-Ilfov are nevoie de susţinători asumaţi care să o transforme în realitate”, afirmă Alex Găvan, fondator al Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde.

Fondatorul Platformei Civice ”Împreună pentru Centura Verde”: ”Toţi factorii de decizie relevanţi trebuie să colaboreze pentru realizarea acestui proiect de sănătate publică”

Blocajul de la ultima comisie, cea pentru “agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice”, blocaj ce însumează aproape jumătate din vârsta pe care o are demersul, a făcut ca iniţiativa să fie ajunsă din urmă de noul cod silvic, a cărui adoptare, fiind jalon în PNRR, este estimată pentru actuala sesiune parlamentară”, se arată în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor platformei civice, Platforma ”Împreună pentru Centura Verde” a depus textul iniţial al proiectului de lege în forma unor amendamente la noul cod, text ce a fost co-creat şi agreat în forma sa finală împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

spot_img
Latest news
știri