În mai 2025, albia pârâului Corund s-a surpat, iar apa a început să pătrundă în subteranul Salinei Praid. Digul construit de Salrom în galerii a cedat, sectorul minier Telegdy a fost definitiv compromis, iar stocurile de sare și echipamentele din subteran au fost distruse. Aproape un an mai târziu, salina rămâne închisă, comunitatea devastată, iar vinovații — inexistenți pe hârtie.
Starea de alertă care nu se mai termină
Comitetul Local pentru Situații de Urgență al comunei Praid a prelungit starea de alertă până pe 8 mai 2026. Este a unsprezecea prelungire consecutivă de 30 de zile, din iunie 2025 încoace. Administrația Bazinală de Apă Mureș, Salrom, CLSU Praid și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” monitorizează permanent parametrii hidrologici și starea terenului. Accesul în Canionul de Sare rămâne interzis. Prin urmare, salina nu funcționează nici turistic, nici industrial, iar un calendar de redeschidere nu există.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat în iulie 2025 că Salina Praid nu mai poate fi salvată. Formularea ei exactă a fost fără echivoc: întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul, ci când și cât de rapid. În ziua vizitei ministeriale, o parte din tavan chiar s-a prăbușit. Buzoianu a acuzat patru instituții — Apele Române, Salrom, Conversmin și Agenția Națională pentru Resurse Minerale — că au pasat responsabilitatea de la una la alta, în loc să prevină dezastrul.
40.000 de oameni fără apă potabilă
Consecințele nu s-au oprit la salină. Din iunie 2025, apa de la robinet a devenit nepotabilă în mai multe localități din aval — Târnăveni, Băgaciu, Adămuș, Gănești, Fântânele, Suplacu — din cauza salinității excesive a râului Târnava Mică. Pârâul Corund, care traversează masivul de sare inundat, deversează apă sărată direct în Târnava. La mijlocul lunii iunie 2025, salinitatea a atins 3.000 de miligrame pe litru — de peste zece ori limita admisă. În râu au fost identificați pești morți, stațiile de tratare a apei nu au mai făcut față, iar aproximativ 40.000 de oameni au rămas fără apă pentru consum, igienă sau adăpatul animalelor.
Totodată, aceasta este o catastrofă ecologică în desfășurare. Salinizarea unui curs de apă afectează întregul ecosistem acvatic — flora, fauna, capacitatea de autoepurare a râului. Nimeni nu a cuantificat public paguba ecologică și nimeni nu a inițiat o procedură de evaluare a impactului asupra biodiversității Târnavei Mici.
Turismul local, în cădere liberă
Înainte de dezastru, Salina Praid era unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Harghita. Pensiunile, restaurantele și micii comercianți din zonă depindeau direct de fluxul de vizitatori. După închidere, numărul clienților a scăzut cu circa 60%, conform proprietarilor de afaceri din Praid. Unii dintre ei avertizează că, dacă situația se prelungește, vor ajunge în faliment.
Ministerul Economiei a anunțat un program de sprijin financiar pentru afacerile afectate, cu termen de plată până la 31 decembrie 2026. Cu toate acestea, cererile sunt încă în evaluare, contractele de finanțare nu au fost încheiate, iar banii nu au ajuns la nimeni. Pentru un mic antreprenor care plătește taxe, salarii și chirii lunare, așteptarea de un an și jumătate după un dezastru produs de neglijența statului nu este un plan de salvare — este o condamnare cu termen.
Cine e vinovat? Nimeni, conform dosarului
La patru luni de la inundare, o investigație realizată de Europa Liberă România arăta că niciun vinovat nu fusese identificat. Concluziile anchetei erau blocate „pe circuitul de avizare” la Guvern. Între timp, Salrom a cerut Agenției Naționale pentru Resurse Minerale extinderea perimetrului din licența minieră, pentru a deschide o exploatare nouă în masivul de sare. A fost refuzată — ANRM a comunicat că poate accepta demersul doar după expirarea licenței actuale, în 2029.
Cu alte cuvinte, statul nu a identificat vinovații, nu a plătit despăgubirile, nu a rezolvat criza apei potabile, nu a evaluat paguba ecologică, nu a aprobat un plan de redeschidere. Dar a reușit să comunice că procedura este „în curs”.
Dezastrul de la Praid nu este un accident natural. Este rezultatul a decenii de neglijență instituțională, al unor investiții nefăcute în impermeabilizarea albiei pârâului Corund, al unor licențe prelungite mecanic și al unei culturi administrative în care fiecare instituție așteaptă ca altcineva să acționeze. Factura — ecologică, economică și umană — o plătesc exclusiv locuitorii din Praid și din aval.
