Într-un an obișnuit, pădurile planetei absorb aproximativ 30% din emisiile de carbon generate de arderea combustibililor fosili. Acest serviciu climatic — gratuit, invizibil și esențial — a funcționat ca un termomstat natural timp de mii de ani. În 2023 și 2024, acest mecanism s-a defectat. Conform datelor publicate de World Resources Institute prin platforma Global Forest Watch, pădurile au absorbit în acești doi ani doar un sfert din cantitatea obișnuită de CO₂. Este cel mai scăzut nivel al „absorbantului forestier de carbon” din ultimele două decenii.
Ce s-a întâmplat cu termostatul planetei
Cauza imediată poartă un singur nume: focul. Incendiile forestiere au eliberat peste 4 miliarde de tone de gaze cu efect de seră în fiecare din cei doi ani — de 2,5 ori mai mult decât media anuală. Această cantitate echivalează cu o treime din emisiile anuale ale Chinei sau cu de patru ori emisiile generate de tot traficul aerian global în 2023. Focul a lovit simultan în zone care nu ardeau niciodată împreună: pădurile boreale din Canada și Rusia, pădurile tropicale din Brazilia, Bolivia și Peru, și chiar pădurile tropicale umede, protejate istoric de precipitații abundente.
În Canada, sezonul 2023 a distrus aproape 7,8 milioane de hectare — de șase ori media anuală. Tendința a continuat în 2024, cu încă 4 milioane de hectare arse. Un studiu atribuie intensificarea focurilor creșterii temperaturii și scăderii umidității, ambele cauzate de schimbările climatice de origine antropică.
Când pădurile devin dușmanul
Bucla de feedback e simplă și devastatoare. Pădurile stresate de căldură și secetă devin combustibil. Ard. Eliberează carbon. Carbonul accelerează încălzirea. Încălzirea stresează și mai mult pădurile rămase. Ciclul se repetă. Cercetătorii WRI avertizează că, dacă incendiile extreme continuă să apară mai repede decât timpul de recuperare al pădurilor, întregul sistem forestier global riscă să basculeze de la absorbant net la sursă netă de emisii.
Acest lucru se întâmplă deja la nivel regional. Pădurile boreale din Canada au devenit sursă netă de carbon în 2023 și 2024. Bolivia a înregistrat în 2024 cel mai devastator an din istoria sa, cu aproape 1,5 milioane de hectare arse și 400 de milioane de tone de gaze eliberate — de unsprezece ori mai mult decât media anuală. Pădurile tropicale din Republica Congo au pierdut cu 150% mai multă suprafață primară decât anul anterior.
Prin urmare, afirmația „plantăm copaci și rezolvăm clima” devine periculos de simplistă. Universitatea Națiunilor Unite a publicat în ianuarie 2026 un raport explicit: plantarea de copaci poate, în anumite condiții, să crească riscul de incendii și să amplifice emisiile, nu să le reducă. Pădurile tinere, plantate dens, în zone afectate de secetă, devin o bombă cu ceas.
Ce funcționează, de fapt
Datele WRI arată totuși câteva modele care funcționează. Pădurile gestionate de comunitățile indigene din Amazon absorb 340 de milioane de tone de CO₂ anual — echivalentul emisiilor anuale ale Marii Britanii. Totodată, zonele protejate și terenurile indigene combinate absorb 36% din întregul absorbant forestier global. Secretul nu este plantarea, ci protecția. Pădurile secundare în regenerare din estul Statelor Unite, abandonate de agricultură la mijlocul secolului XX, au devenit în trei decenii unul dintre cele mai solide absorbante de carbon din emisfera nordică.
Indonesia oferă, la rândul ei, un semnal pozitiv: pierderea de pădure primară a scăzut cu 11% în 2024 față de 2023, iar ratele actuale sunt cu mult sub cele de acum un deceniu. Dovada că politicile publice pot funcționa — dacă există voință și continuitate.
Cu toate acestea, tendința globală este fără echivoc. Fiecare an în care pădurile absorb mai puțin carbon este un an în care bugetul climatic al planetei se erodează ireversibil. Iar diferența dintre un absorbant funcțional și o sursă de emisii nu este un prag academic — este pragul între o climă gestionabilă și una care scapă de sub control.
