Lynx Festival: Evenimentul care reunește dragostea pentru natură cu arta vizuală

Festivalul își propune să aducă natura mai aproape de publicul larg prin intermediul filmului și fotografiei și să creeze un spațiu de întâlnire între iubitorii de natură și profesioniști din domeniu

Documentare despre natură, expoziții de fotografie, ateliere de film documentar și invitați speciali, toate se vor desfășura în cadrul primei ediții a Lynx Festival.

Lynx Festival este primul eveniment din România dedicat exclusiv filmului documentar şi fotografiei de natură

Evenimentul va avea loc la Braşov, în perioada 1-5 iunie, şi este o iniţiativă a Asociaţiei România Sălbatică, alături de Asociaţia Forona.

La prima ediţie, evenimentul va avea intrare liberă la toate proiecţiile şi activităţile din program, în limita locurilor disponibile.

Pentru a-şi asigura un loc la proiecţiile documentarelor, care se vor desfăşura la Cinema Astra, publicul interesat îşi poate rezerva un bilet cu valoare zero prin intermediul platformei iabilet.

Proiectul îşi propune să crească gradul de conştientizare asupra importanţei pe care natura o are în viaţa noastră şi să creeze o oportunitate de întâlnire şi interacţiune între publicul larg iubitor de natură, profesionişti din domeniul filmului şi fotografiei şi reprezentanţi ai ONG-urilor de mediu.

Programul de proiecţii al primei ediţii include 10 filme documentare lansate în ultimii doi ani şi apreciate în festivalurile din întreaga lume

Cei mici vor fi în centrul atenţiei în cadrul Lynx Festival unde li s-au pregătit numeroase surprize: proiecţie specială de film documentar pentru copii pe 1 iunie, escape tent, unde cei mici vor avea ocazia să lupte pentru salvarea planetei, Quiz cu premii, realizat de România Sălbatică, pentru testarea cunoştinţelor despre natura ţării noastre, precum şi activităţi de birdwatching (observarea păsărilor) şi interpretare a naturii”, se arată în comunicatul organizatorilor.