11.8 C
București
luni, 20 mai, 2024

Pericolul la care te expui dacă ții în frigider ambalaje de plastic

Recipientele din plastic în care se depozitează alimentele în frigider sunt extrem de periculoase pentru sănătatea oamenilor, conform România TV.

Recipientele de plastic reprezintă o problemă serioasă pentru sănătatea umană și pentru mediu. Sunt preferate, însă, datorită faptului că sunt la îndemână și nu se deteriorează.

Se pare, totuși, că pungile de plastic despre care se spune că ajută la păstrarea alimentelor nu conferă siguranța scontată. Produsele au nevoie să respire, iar eliminarea aerului va cauza, cel mai probabil, stricarea mai rapidă a acestora.

În al doilea rând, materialele plastice sunt obținute prin mai multe procese chimice. În contactul cu alimentele, plasticul poate elimina bisfenolul A și ftalații, care se vor infiltra în ele.

De asemenea, deși percepția publică e că oferă o siguranță și o ermetizare bună, aceste recipiente pot fi străpunse de dăunători. În plus, ele sunt predispuse atacurilor bacteriene. Este astfel esențial ca toate produsele depozitate în frigider să fie spălate înainte.

Cum se depozitează corect fructele și legumele

Există câteva variante care ajută la păstrarea în siguranță a fructelor și legumelor în frigider.

Astfel, sparanghelul de pildă trebuie spălat și tăiat puțin din capete și pune-le într-un borcan cu puțină apă.

Afinele necesită însă un proces mai complicat. Ele trebuie spălate, iar apoi puse într-un bol cu apă cu un strop de amestec format din sare, apă și oțet, pentru a distruge orice bacterie. După ce se usucă în totalitate, se depozitează într-un recipient căptușit cu prosop și fără capac în frigider.

Despre pungile de plastic, ȘtireaVerde a publicat o analiză în care arată care sunt cele mai fiabile din punct de vedere al reciclării și cât de dăunătoare sunt anumite tipuri de recipiente pentru sănătatea umană și pentru mediu.

De asemenea, țara noastră se află pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește reciclarea și valorificarea deșeurilor de ambalaje.

spot_img
Latest news
știri