Navele de croazieră care aduc anual milioane de turiști vor fi interzise în centrul Veneției. Marile nave de croazieră au fost acuzate că pun în pericol centrul istoric al Veneţiei, inclus în patrimoniul UNESCO. Astfel, acestea vor fi interzise începând cu 1 august, a anunţat marţi guvernul italian, relatează Agerpres.
”O etapă importantă pentru conservarea lagunei veneţiene”
Acțiunea, numită de către prim-ministrul Mario Draghi drept ”o etapă importantă pentru conservarea lagunei veneţiene” a fost susținută și de către apărătorii patrimoniului şi ai mediului. Aceștia au explicat faptul că flagelul navelor mare care ameninţă ecosistemul fragil al lagunei şi fundaţiile centrului său istoric.
Dezbaterea a fost relansată luna trecută, o dată cu revenirea croazierelor după luni de pandemie care le-au readus veneţienilor liniştea şi aerul curat, arată G4 Media.
Navele de peste 25.000 de tone, de peste 180 de metri lungime, de 35 de metri înălţime sau ale căror emisii conţin peste 0,1% sulf nu vor mai fi autorizate să intre în bazinul San Marco, pe canalul San Marco sau pe canalul Giudecca.
Doar navele mici, de 200 de pasageri, vor mai putea acosta în centrul Veneției
Acestea vor trebui să acosteze în portul industrial Marghera, unde se vor realiza amenajări, în timp ce navele de croazieră mai mici (de circa 200 de pasageri) vor putea continua să acosteze în centrul oraşului, precizează un comunicat al guvernului, mai arată sursa citată.
Dario Franceschini, ministrul culturii, şi al patrimoniului a precizat că, în acest mod, ”Italia trebuie să evite riscul concret al înscrierii oraşului pe lista patrimoniului în pericol”.