În luna iunie a anului 2020, se năștea Romică, botezat după o lege nescrisă, dar respectată cu sfinţenie: numele puilor născuţi în ţara noastră trebuie să înceapă cu litera “R” sau chiar cu indicativul “RO”.
Aşa că, toţi cei peste 50 de “zimbrişori” care au văzut lumina zilei la Haţeg, de-a lungul celor 54 de ani de existenţă a Rezervaţiei, au purtat astfel de nume. Primii au fost: Roman, Retezat şi Romana.
Romică este al nouălea exemplar din rezervația aflată în custodia Direcției Silvice Hunedoara
”Vi-l amintiți pe Romică? Acum un an venea pe lume și făcea furori cu drăgălășenia lui, fiind cel mai nou membru al rezervației de zimbri de la Hațeg. Ei, bine, Romică a împlinit un anișor și este bine, sănătos”, este mesajul transmis de Romsilva pe pagina de Facebook, alături de mai multe fotografii cu micul zimbru.
În această zi specială, Romică a fost răsfățat cu bunătăți pe care le-a împărțit cu mama lui, Spider Woman, de care este încă apropiat, dar şi cu sora lui mai mare, Romina, alături de care îşi petrece acum majoritatea timpului, arată Digi 24.
Rezervația de Zimbri de la Hațeg a fost fondată în anul 1958, când doi zimbri numiți Podarec și Polonka au fost aduși în România din Polonia
Rezervația din pădurea Slivuţ este printre puținele locuri din Europa unde trăiește zimbrul (Bison bonasus).
Rezervația de Zimbri Hațeg se află în custodia Direcției Silvice Hunedoara, prin Ocolul Silvic Hațeg și are, în prezent, 9 exemplare. Se întinde pe o suprafaţă de 50 de hectare, acoperite cu păduri de carpeni, stejari şi brazi. În prezent, mai sunt aproximativ trei mii de exemplare de zimbri în toată lumea.
”Zimbrul este cel mai mare animal european de pe uscat. Masculul poate ajunge și la 920 de kilograme, cu un minim de greutate înregistrat de 440 kg. Femelele sunt mai mici, între 320 și 640 kg. Părul gri-maroniu, mai mare în partea din față a corpului. Ca și la alte erbivore, hrănirea ocupă între 50 și 80% din zi”, explică Romsilva.