E atâta sustenabilitate în țara asta că abia mai putem suporta. Primarii, în special, duc o luptă acerbă în slujba apărării cu sfințenie a directivelor UE de a face economie la energie, numai că n-o prea fac pe întuneric. Nici nu ne miră că le e frică să înnopteze cu ce-au ales ca figurine de Crăciun. Astfel, când vine vorba de ornamente de sărbători, edilii României nu sunt nici pe departe niște arbitri ai eleganței și ai bunului gust. Exact când crezi că sintagme precum „sustenabilitate” sau „conservarea rezervelor planetei” au fost pe deplin înțelese de tot romanul, dai peste imagini ca acestea și îți dai seama că tot efortul a fost în zadar.
Într-un orășel de provincie din România,(n.r. Ștefănești, județul Argeș) edilul a plantat pe tot locul niște figurine „de te ia inima” și nu bucuria, la vederea lor. Luminile au fost aprinse de la 1 Decembrie, în oraș, pentru ca să fie și factura la energie la fel de încărcată precum sacul Moșului.
Edilul este rugat să scape de Moșul care a speriat copiii orașului
Apropo de Moș. Este atât de neinspirat ales, că unii dintre cetățeni i-au cerut edilului să scape de el, anul viitor, deoarece(…)sperie copiii. Toate acestea înseamnă bani publici pe care nimeni nu-i justifică, în realitate. Acesta este doar un exemplu. Ca el, în România, sunt mult mai multe și mai scumpe cazurile în care se petrec astfel de episoade.