Primăria Piatra-Neamț deversează anual în Bistrița apă cu mult clor și alți poluanți care omoară peștii, precizează publicația Ziar Piatra Neamț.
Jurnaliștii au efectuat o investigație, ajungând la concluzia că principala sursă de poluare a apelor Bistriței s-ar putea să fie chiar Primăria.
Concluzia: cantități impresionante de ape uzate care se duc oriunde altundeva decât unde ar trebui să ajungă.
O ”nemernicie” care se repetă anual și care distruge râul Bistrița
Mii de metri cubi de apă au fost tratați cu clor. Tratarea a avut loc toată vara și conține o mulțime de poluanți. Apa este deversată noaptea, cu pompe electrice și furtunuri, ajungând în Bistrița.
De ce se face această nemernicie? Simplu. Se ”economisesc” banii pe care primăria Piatra-Neamț i-ar plăti pentru miile de metri de apă uzată. Nu am reușit să aflăm încă unde se duc sutele de mii de lei ”economisite” prin această infracțiune, dar urmează, precizează sursa citată.
Angajații sunt obligați prin contract să golească apa din bazine în râu, iar peștii mor pe capete
Persoanele care au fost intervievate pe parcursul investigației au declarat că angajații sunt obligați să efectueze deversări în Bistrița, în ciuda faptului că numărul peștilor morți este colosal.
”Ne pune să deversăm totul în Bistrița. De la apa în care băgăm clor toată vara mor peștii pe capete în Bistrița. Îi vezi plutind pe la baraj la Văleni, imediat după ce golim noi bazinele. Am încercat să mă opun și mi s-a spus că dacă nu pot eu mă trimit acasă și angajează pe altul care să poată”, a declarat un angajat.
Jurnaliștii au ajuns la concluzia că vor filma atât deversările cât și peștii morți pentru a avea o dovadă suplimentară. De asemenea, aceștia au menționat și faptul că mai multe dovezi pot fi descoperite analizând actele Primăriei din Piatra Neamț.
Astfel, se poate analiza câtă apă a intrat în ștrand, câtă a ieșit și, mai ales, unde a ajuns. De asemenea, în acte există și numele persoanelor care au primit ordin să efectueze aceste deversări.