8.8 C
București
miercuri, 18 decembrie, 2024

Aspretele, cel mai rar pește de pe Terra, în pericol de dispariție din cauza poluării | VIDEO

Aspretele, cel mai rar pește de pe Pământ, este în pericol de a dispărea din cauza unei exploatări forestiere din Munții Făgăraș.

„Ultimele exemplare de Asprete (Romanichthys valsanicola), o specie critic periclitată sunt în pericol din cauza unei exploatări forestiere în curs ce a poluat apa din Valea Vâlsanului, munţii Făgăraș.

Echipa de investigații Agent Green a identificat în ultimele 24 de ore o exploatare forestieră care a cauzat poluarea secțiunii râului Vâlsan unde mai trăiau ultimele exemplare din această specie de pește mai veche de 25 de ori decât omul pe Terra“, au scris, pe Facebook, cei de la Agent Green.

Aspretele, în pericol de dispariție

„Sursa poluării prezentate în sesizarea transmisă atutorităţilor publice centrale este reprezentată de procesul de exploatare aferent APV -tăieri de conservare având Nr. SUMAL 2200013106710 localizat în jurul coordonatelor:

  • latitudine 45°22’07.1″N.
  • longitudine 24°43’33.6″E.

S-au utilizat utilaje grele în perioadele în care solul era vulnerabil, cu umiditate crescută“, mai transmite Agent Green.

Prin urmare, Agent Green cere autorităților publice centrale să efectueze cât mai repede controale cu privire la respectarea legislației de mediu și silvice și să ia măsuri în consecință.

Asociația mai solicită protejarea întregului bazin hidrografic al râului Vâlsan, singurul din lume în care mai supraviețuiește aspretele. În plus se cere oprirea imediată a oricăror lucrări cu impact asupra albiei râului.

Potrivit Wikipedia, Aspretele (Romanichthys valsanicola) este un pește dulcicol, de 10–12 cm, din familia percidelor. Acesta trăiește în apele repezi de munte, cu fund pietros din România.

În octombrie 2022, activistul de mediu Alex Găvan anunța pe Facebook un moment istoric în ceea ce privește protejarea aspretelui.

„Moment istoric pentru legendarul și enigmaticul asprete, cel mai rar pește din Europa și poate chiar din lume (…). Un număr record de 58 de exemplare de asprete au fost găsite în râul Vâlsan din munții Făgărașului.

Este singurul loc de pe planetă unde încă mai supraviețuiește această specie. E considerată fosilă vie și, după unele estimări, contemporană chiar cu ultimii dinozauri. Iar noi, oamenii, suntem cei ce am adus-o în pragul dispariției“, scria, în octombrie 2022, Alex Găvan.

spot_img
Latest news
știri