Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Nu este concluzia jurnaliștilor, ci a Comisiei Europene(CE), cea care a demarat procedura de infringement împotriva României, deoarece nu a pus stop tăierilor ilegale de pădure. Actualul ministru al Mediului, Barna Tánczos, a anunțat cu fast lansarea campaniei naționale de împădurire, finanțată cu fonduri europene, însă, nu spune nimic despre amenajamentele suprapuse total/parțial peste ariile naturale protejate de interes comunitar. Concret, modificările Codului Silvic nu fac referire la /diferența dintre: suprafețele Natura 2000, suprafețele agricole și acțiunile de împădurire.

Noile modificări ale Codului Silvic nu fac referire la exploatarea forestieră nelegală

Având în vedere că mai multe paragrafe ale Ocolului Silvic sunt identice cu „modificările” supuse dezbaterii publice(n.r. Ordinului nr. 1.946/2021 pentru aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării de mediu pentru amenajamente silvice, respectiv, Ordinul nr. 1947/2021 privind modalitatea de revizuire a amenajamentelor silvice care se suprapun parțial sau total peste arii naturale protejate de interes comunitar) nu se poate spune că pretinsele modificări sunt de natură să prevină tăierea ilegală a pădurilor.

România, foarte aproape de fi amendată de Comisia Europeană. Se pregătește un „aviz motivat”


Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal. În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu. De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor”, a transmis Comisia Europeană, în luna februarie 2020. Prin urmare, ministrul Barna Tánczos nu este străin de pericolul la care este supus statul român.

În cazul în care nu armonizează legislația națională cu cea europeană, România ar urma să plătească din bugetul național amenzi de sute de mii de euro.

Organizația WWF România i-a scris ministrului Barna

Comisia Europeană a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate și a Directivei privind păsările. Astfel, Comisia a decis astăzi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române un aviz motivat.

Despre toate lucrurile descrise de ȘtireaVerde.ro mai sus, i-a amintit ministrului Barna și organizația WWF România. Reprezentanții acestei asociații au cerut o dezbaceatere publică transparentă a Codului Silvic, însă(..), oficialii Ministerului Mediului și-au văzut de treabă.


Pentru a asigura o procedură de mediu eficientă pentru amenajamentele silvice, este nevoie de o abordare integrată, inclusiv la nivelul normelor silvice de amenajare, respectiv activarea mecanismelor de finanțare pentru susținerea și implementarea acestor proceduri, odată cu creșterea capacității instituționale pentru derularea efectivă a procedurilor într-un calendar de timp optim și realist”, a transmis WWF România.

Secretarul de stat din Ministerul Mediului, Ionuț Banciu, recunoaște că evaluările privind amenajările silvice sunt deficitare

Campania „O pădure cât o țară” , lansată recent, nu are un studiu realist privind locurile în care se vor amenaja păduri. Acest lucru a fost recunoscut chiar de Ionuț Banciu, secretar de stat în Ministerul Mediului.

Ionuț Banciu, secretar de stat în Ministerul Mediului

Avem o problemă cu evaluările de mediu ale amenajamentelor silvice. Care sunt blocate acum, dar problema rămâne. Aceste evaluări trebuie făcute, ca să demonstrăm că un management forestier efectuat cum trebuie nu produce efecte asupra mediului. Asta îi va ajuta pe titulari să facă o procedură mai simplă. În acel studiu de evaluare adecvată sunt câteva situații în care pot fi afectate habitatele”, s-a exprimat Banciu, potrivit forestmania.ro.

Amenajăm păduri lângă locuințe, apoi(…) ucidem urșii pentru că „dau buzna”

Cei care dețin terenuri sunt ademeniți cu bani, pentru a planta copaci, însă, Natura are o lecție pe care ne-o predă până când o învățăm: amenajăm păduri lângă locuințe, ca apoi să ucidem urșii și alte animale sălbatice pentru că dau buzna în casele noastre.

Iată, în esență, cum a fost gândită această campanie: proprietarii de terenuri pot primi sume diferite pentru înființarea noilor plantații.

Spre exemplu, pentru plantația de stejar, suma totală este 19.647 euro pe hectar fără TVA, din care 6379 euro fără TVA pentru înființare, iar pentru întreținere se acordă anual (până la 6 ani) câte o sumă. În ceea ce privește plantația de salcâm, suma totală este 10.620 euro pe hectar, fără TVA, din care vor primi 5060 euro fără TVA pentru înființare, iar întreținerea este de trei ani.

Pentru  investițiile în noi suprafețe ocupate de păduri, inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri, bugetul este de 730 milioane de euro.

Mai multe organizații care militează pentru protejarea Mediului s-au adresat instanței și Comisiei Europene, pentru a stopa aceste derapaje din Codul Silvic al României. 

Citește și: Urșii nu pot citi Ordonanțe, însă, oamenii pot trăi pașnic cu aceste animale. Administrația din Băile Tușnad arată cum