19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie, 2024

Cuantumul ecotichetului pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric, redus la 25.500 de lei

Voucherul pentru mașini electrice a fost redus la jumătate

Mai puțini bani pentru românii care își casează mașinile vechi: Cuantumul ecotichetului pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric va fi redus la 25.500 de lei.

Proiectul a fost scos în consultare de Ministerul Mediului, scrie Euronews România.

Cuantumul ecotichetului va fi redus, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare în programul Rabla Plus

În momentul de față, cuantumul acestui ecotichet este de 51.000 de lei pentru casarea unui singur autovehicul uzat și 54.000 de lei pentru casarea a două autovehicule uzate.

Ministerul Mediului a lansat în consultare publică un proiect de modificare a programului Rabla Plus, care propune o reducere la jumătate a ecotichetului acordat în cadrul acestui program.

Conform modificărilor, ecotichetul este scăzut din prețul de comercializare al autovehiculului nou, cu TVA inclus, de către producătorul validat.

Diferența trebuie acoperită de către beneficiar din surse financiare proprii și/sau surse financiare complementare, cum ar fi credite bancare sau finanțare în baza unui contract de leasing financiar.

Cu toate acestea, valoarea finanțării nu poate depăși 50% din prețul de comercializare al autovehiculului nou achiziționat prin program, cu excepția instituțiilor publice și a unităților administrativ-teritoriale.

România ar urma să adopte o tendință la nivel european

Sursa citată mai transmite că, săptămâna trecută, Guvernul de la Paris a diminuat subvenția pentru cumpărarea de mașini electrice și hibride cu 20% în cazul persoanelor cu salarii mari.

Măsura a fost adoptată pentru a nu fi depășit bugetul alocat pentru creșterea numărului vehiculele electrice.

spot_img
Latest news
știri