România are 954 de arii naturale protejate, care acoperă aproximativ 23% din suprafața țării — procent care o plasează formal printre statele membre cu cea mai extinsă rețea de protecție a naturii din Uniunea Europeană. Dintre acestea, peste 200 nu au un plan de management activ și aprobat. Sunt protejate pe hârtie. Pe teren, nu le protejează nimeni și nimic în mod concret.
O arie protejată fără plan de management este un teritoriu cu un nume și un contur pe hartă. Atât.
Ce este un plan de management și de ce contează
Planul de management este documentul care definește obiectivele de conservare ale unei arii protejate, activitățile permise și interzise, responsabilitățile administratorului, măsurile de monitorizare a stării ecosistemelor și mecanismele de intervenție în caz de deteriorare. Fără acest document aprobat, custozii sau administratorii ariei nu au un cadru legal clar pentru a restricționa activități dăunătoare — pășunat excesiv, vânătoare necontrolată, construcții, exploatare forestieră.
În absența planului de management, o arie protejată nu poate fi administrată eficient. Iar fără administrare efectivă, statutul de protecție devine o ficțiune juridică.
De ce lipsesc planurile
Elaborarea unui plan de management pentru o arie protejată este un proces tehnic complex — implică inventarieri biologice, consultări cu comunități locale, avize de la multiple instituții și aprobare finală prin ordin ministerial. Costul unui plan complet variază între 50.000 și 300.000 de euro, în funcție de suprafața și complexitatea ecologică a ariei.
Finanțarea acestor planuri a fost posibilă prin fonduri europene — LIFE, PNRR, fonduri structurale. Rata de accesare a acestor fonduri de către custozi și administratori de arii protejate din România a fost însă insuficientă. Capacitatea administrativă a custozilor — adesea ONG-uri sau instituții academice cu resurse limitate — nu a permis accesarea sistematică a finanțărilor disponibile.
Totodată, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate — înființată în 2017 tocmai pentru a centraliza și profesionaliza administrarea rețelei naționale — a funcționat ani la rând sub capacitate, cu posturi vacante și resurse insuficiente pentru a sprijini custozi în elaborarea planurilor.
Protecție fără consecințe
Consecința practică a absenței planurilor de management este vizibilă în teren. Arii protejate din Carpați, Delta Dunării și Dobrogea înregistrează presiuni antropice documentate — pășunat intensiv care degradează habitatele de pajiște, exploatări forestiere la limita sau în interiorul perimetrelor protejate, construcții turistice autorizate prin avize emise fără evaluare adecvată a impactului.
Garda de Mediu nu poate sancționa eficient activități dintr-o arie protejată fără plan de management aprobat, pentru că planul este documentul care definește ce este permis și ce nu. În absența lui, inspectorul se bazează exclusiv pe legislația generală de mediu — mai puțin specifică și mai greu de aplicat în contexte ecologice particulare.
Ce face Uniunea Europeană și ce face România
Regulamentul european privind restaurarea naturii, adoptat în 2024, impune statelor membre să îmbunătățească starea ecosistemelor din rețeaua Natura 2000 și să demonstreze progres măsurabil până în 2030. România are 383 de situri Natura 2000 — dintre care o parte semnificativă se suprapune cu ariile protejate fără plan de management activ.
Comisia Europeană monitorizează starea de conservare a speciilor și habitatelor din rețeaua Natura 2000 prin rapoartele naționale transmise la fiecare șase ani. Ultimul raport românesc, transmis în 2019, indica o stare de conservare nefavorabilă pentru peste 60% din habitatele evaluate. Raportul următor este scadent în 2025 — iar tendința nu s-a inversat.
Între timp, cele 200 de arii protejate fără plan de management continuă să existe ca suprafețe colorate pe harta biodiversității românești — fără reguli, fără administrare, fără protecție reală.
