14.3 C
București
sâmbătă, 4 mai, 2024

Poluare cu radon în școli și grădinițe. Copiii sunt expuși la riscul de cancer pulmonar din cauza gazului radioactiv

O mare parte din școli și grădinițe prezintă concentrații ridicate de radon, un gaz radioactiv.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a efectuat un studiu în care a constatat prezența unui gaz radioactiv în unitățile de învățământ. E vorba de radon, potrvit Gândul.

Studiul vine pe fondul creșterii numărului de cazuri de cancer pulmonar în rândul tinerilor nefumători, potrivit OMS.

Radonul este un gaz incolor și inodor, foarte periculos. Coordonatorul proiectului, Alexandra Cucoș, spune că o concentrație de 300 bc/m3 este echivalentul a 16 țigări pe zi. De asemenea, gazul este al doilea cel mai mare declanșator al cancerului pulmonar, după fumat.

Cercetarea a fost efectuată în 25 de județe ale țării. Oamenii de știință au găsit concentrații ridicate de radon în 5.000 de școli, grădinițe, instituții administrative și clădiri rezidențiale în 25 de județe.

Pentru a preveni poluarea cu radon, aerisirea încăperilor este esențială. De asemenea, se recomandă ca fundația construcțiilor să fie protejată cu plăci de beton.

În SUA, radonul provoacă 21.000 de morți anual prin cancerul pulmonar. Peste 10% dintre aceste decese sunt înregistrate în rândul persoanelor care nu au fumat.

Radonul provine din dezintegrarea radiului. Acesta din urmă provine din dezintegrarea uraniului. Cum concentrații de uraniu se regăsesc în toate tipurile de sol și roci, gazul scapă din subteran în atmosferă. Ulterior, acesta se descompune și produce particule radioactive.

Radonul mai poate proveni și din dezghețarea permafrostului, fenomen accelerat de încălzirea globală și schimbările climatice.

Latest news
știri