Într-o încăpere zgomotoasă, urechea nu ascultă toate sunetele cu aceeași atenție. Creierul își reglează rapid sensibilitatea la fundal și încearcă să scoată vocea din amestec. Adaptarea poate apărea în mai puțin de o secundă, iar un studiu nou sugerează că acest mecanism rămâne surprinzător de stabil de-a lungul vieții.
Cercetătorii de la Universitatea din Salamanca au testat 89 de persoane cu vârste între 19 și 86 de ani, toate având auz normal sau apropiat de normal. Participanții trebuiau să recunoască anumite cuvinte rostite în trei tipuri de zgomot: murmurul unei singure voci, un sunet constant asemănător vorbirii și un fundal cu variații apropiate de ritmul conversației.
Cuvintele au fost prezentate la 50 de milisecunde sau la 800 de milisecunde după pornirea zgomotului. Diferența a contat. După intervalul mai lung, participanții au recunoscut mai bine vorbirea, semn că sistemul auditiv apucase să se adapteze la fundal.
Rezultatul neașteptat a fost altul: amploarea adaptării nu a fost asociată nici cu vârsta, nici cu performanța la testul Stroop, folosit pentru evaluarea controlului interferenței cognitive. Un creier în vârstă poate păstra această reglare automată chiar dacă înțelegerea conversațiilor în locuri aglomerate devine mai dificilă.
Asta nu înseamnă că vârsta nu afectează auzul. Pierderea auditivă, oboseala, atenția și procesarea vorbirii pot îngreuna conversația. Studiul arată doar că mecanismul rapid prin care fundalul este „învățat” nu pare să fie principalul vinovat.
Într-un restaurant, creierul nu elimină zgomotul. Îl măsoară, îl împinge în spate și încearcă să păstreze vocea în față. Uneori, cea mai rapidă adaptare a organismului se petrece fără să auzim că s-a întâmplat.
