Australia deține prima fermă a viitorului, complet automatizată și operată de roboți, arată Radio Eco Natura.
Într-o investigație efectuată și publicată pe site-ul Agronet se precizează că ferma a fost dezvoltată de către cercetătorii din cadrul Universității Charles Sturt din orașul Wagga, Australia.
Aceasta este compusă din roboți și senzori inteligenți cu AI. Dronele analizează culturile din aer, senzorii identifică gradul de umiditate și nutrienții din sol. Roboții, pe de altă parte, se ocupă de culesul fructelor și legumelor.
Agricultura din Australia pășește spre viitor: roboți, drone și tractoare 100% autonome
Cu toate acestea, cercetătorii și fermierii stau în spatele ecranelor și monitorizează atât aparatele, cât și roboții și senzorii.
Nu în ultimul rând, tractoarele sunt autonome. Senzorii pot măsura și interacțiunea dintre plante, soluri și animale. Mai mult, totul este construit în jurul sustenabilității și eficienței de consum energetic.
Ferma funcționează și pe timp de noapte
Mai important decât orice este faptul că ferma rămâne operațională chiar și noaptea, după apus, toate procesele fiind automatizate. In prezent se realizează teste și în orașe, acestea implicând sere inteligente ce au nevoie de resurse minime.
Conform sursei citate se fac progrese și în cazul companiilor ce produc “carne” artificială cu emisii reduse.
Dacă vă făceați griji de milioanele de joburi pierdute, aflați că World Economic Forum prezice că odată cu automatizarea vor fi create în jur de 97 de milioane de locuri de muncă, mult mai multe decât se vor pierde, mai arată sursa citată.
Chiar dacă ferma funcționează la nivel autonom acum, aflăm că în viitor munca roboților o va completa pe cea a fermierilor.