Mai multe țări din Orientul Mijlociu se confruntă cu o criză a apei fără precedent, iar numeroase zone riscă să devină nelocuibile.
Potrivit unei analize făcute de CNN, regiunea a fost, în ultima vreme, martora unei secete atât de puternice și a unor temperaturi atât de ridicate încât acestea abia puteau fi tolerate de oameni.
Din cauza schimbărilor climatice și a gestionării necorespunzătoare a apei, previziunile pentru viitorul acestei resurse vitale sunt sumbre.
Cel mai mare lac din Orientul Mijlociu dispare minut cu minut. În urma apelor rămân doar multe feriboturi ruginite care, odinioară, transportau turiștii din întrega lume
Lacul Urmia este un lac sărat endoreic din Iran. Este situat între provinciile Azerbaidjanului de Est și Azerbaidjanului de Vest din Iran și la vest de porțiunea sudică a Mării Caspice. Odinioară, Urmia a fost cel mai mare lac din Orientul Mijlociu și al șaselea cel mai mare lac cu apă sărată de pe Pământ.
Cu toate acestea, din anul 2017, lacul s-a micșorat la 10% din dimensiunea sa anterioară. Cauza este seceta generală persistentă din Iran. Mai mult, au fost blocate râurile locale care se varsă în el și pomparea de apă subterană din zona înconjurătoare. Recuperarea lacului a continuat în 2020. Această recuperarea s-a datorat precipitațiilor abundente și acțiunilor programului de restaurare.
Totuși, feriboturile care odinioară transportau turiștii către insulele mici din lacul Urmia din Iran stau ruginite, incapabile să se deplaseze.
”Oamenii veneau aici pentru a înota și pentru a folosi noroiul în scopuri terapeutice. În general, se cazau pentru cel puțin câteva zile”, a declarat Ahad Ahmed, un jurnalist din fostul oraș port Sharafkhaneh, în timp ce le arăta jurnaliștilor de la CNN fotografii cu oameni care se bucurau de acest lac în anul 1995, arată Digi 24.
Seceta afectează din ce în ce mai mult țările din Orientul Mijlociu
Unele țări din Orientul Mijlociu, inclusiv Iran, Irak și Iordania, folosesc cantități uriașe de apă din sol pentru irigații, în timp ce încearcă să-și îmbunătățească independența alimentară, a declarat Charles Islanda, director general în cadrul Institutului Mondial de Resurse (WRI), o organizație globală non-profit de cercetare cu sediul în Washington.
Acest lucru se întâmplă pe măsură ce aceste țări se confruntă cu o scădere a precipitațiilor tot mai accentuată, mai arată sursa citată.
”Multe țări folosesc mai multă apă decât este disponibilă în mod obișnuit prin ploaie. Astfel, nivelul apelor subterane scade, deoarece apa este scoasă din sol mai repede decât cantitățile de precipitații care alimentează bazinul natural”, a explicat Charles Islanda.
De asemenea, directorul general a precizat că, atât precipitațiile în scădere, cât și cererea de apă în creștere din aceste țări determină uscarea multor râuri, lacuri și zone umede.
