Microplasticele și nanoplasticele au fost utilizate într-un studiu pe animale pentru a se determina dacă ajung în creier. În cercetarea de față a fost utilizat polistirenul. Acesta este un tip de plastic ce se găsește pe scară largă în ambalajele alimentare, conform Eurekalert.
Ne vom referi în acest articol la particulele de microplastic și nanoplastic folosind acronimul MNP.
Studiul a fost condus de Lukas Kenner, de la Departamentul de Patologie de la MedUni Viena și Departamentul de Patologie a Animalelor de Laborator de la Vetmeduni și Oldamur Hollóczki, de la Departamentul de Chimie Fizică, Universitatea Debrecen din Ungaria. Echipa a reușit să determine că particulele minuscule de polistiren pot fi detectate în creier la doar două ore după ingestie. Mecanismul care le-a permis să depășească bariera hemato-encefalică era anterior necunoscut științei medicale.
„Cu ajutorul modelelor computerizate, am descoperit că o anumită structură de suprafață (corona biomoleculară) a fost crucială pentru a permite particulelor de plastic să treacă în creier”, a explicat Oldamur Hollóczki.
Cum trec microplasticele de bariera hemato-cencefalică
Bariera hemato-encefalică este o barieră celulară care împiedică agenții patogeni sau toxinele să ajungă în creier. Este asemănătoare barierei intestinale, care s-a demonstrat că poate fi penetrată de microplastice și nanoplastice.
MNP-urile din tractul gastrointestinal au fost deja legate de reacții inflamatorii și imune locale și de dezvoltarea cancerului.
„În creier, particulele de plastic ar putea crește riscul de inflamație, tulburări neurologice sau chiar boli neurodegenerative precum Alzheimer sau Parkinson”, a spus Lukas Kenner. El a subliniat că este nevoie de mai multe cercetări în acest domeniu.
E nevoie de o restricționare a microplasticelor și nanoplasticelor
Nanoplasticele sunt definite ca având o dimensiune mai mică de 0,001 milimetri. De cealaltă parte, între 0,001 până la 5 milimetri, unele microplastice sunt încă vizibile cu ochiul liber.
MNP-urile intră în lanțul alimentar prin diverse surse, inclusiv deșeurile de ambalaje. În plus, și lichidele joacă un rol în dispersia de MNP-uri. Conform unui studiu, oricine bea 1,5-2 litri de apă pe zi din sticle de plastic va ajunge să ingereze aproximativ 90.000 de particule de plastic pe an în acest proces.
Paradoxal, consumul de apă de la robinet poate să contribuie la reducerea acestei cifre la 40.000.
„Pentru a minimiza potențialul daune al MNP-urilor pentru oameni și mediu, este crucial să se limiteze expunerea și să se limiteze utilizarea acestora”, a explicat Lukas Kenner. El a adăugat că cercetările suplimentare „asupra efectelor MNP-urilor vor continua”.
Acest studiu are potențialul de a avansa în mod decisiv cercetările în acest domeniu.
