Casa cu fluturi exotici: un loc unic în Transilvania

Foto: butterflyhouse
Foto: butterflyhouse

Salina Praid înseamnă aerosoli, terapie, dar și o vizită într-un loc unic în Transilvania: singura casa cu fluturi exotici.

Pe lângă arhitectura deosebită, locația găzduiește sute de exemplare de fluturi tropicali, iar un incubator sub formă de ou este rezervat pentru speciile exotice.

Casa cu fluturi exotici a fost inspirată de o locație similară, existentă în Anglia

Casa cu fluturi aparţine unui cuplu de tineri care a revenit în ţară, acum zece ani, cu această idee. Au fost inspiraţi de un loc asemănător, din Londra. Construcţia are 500 de metri pătraţi şi este amenajată astfel încât vizitatorii să poată interacţiona cu insectele colorate, precizează Știrile Pro Tv.

Ca să avem acest număr de fluturi în fiecare săptămână comandăm câte o tură de coconi de crisalide. Sunt crescuţi coconii la ferme de fluturi speciale din sfera tropical”, a declarant Kilyen Melania, proprietara casei cu fluturi.

De asemenea, după vizita făcută la muzeul cu exponate vii, exotice, turiștii pot achiziționa suveniruri inedite. Printre suvenirurile tematice se numără cărţi sau turtă dulce în formă de fluture. Conform sursei citate, preţul unui bilet este accesibil, turiștii plătind 10 lei pentru adulţi şi 6 lei pentru copii.

Mai mulți turiști au povestit că au venit împreună cu copiii pentru a admira multiplele specii de fluturi, dar și pentru că este inedit să observi atât de mulți fluturi într-un singur loc.

Sunt foarte frumoşi şi mari şi nu am mai văzut încă aşa ceva. Mi s-a urcat pe şapcă, am colegi cărora li s-au urcat pe pantaloni, pe șlapi”, a povestit unul dintre turiști.