Conform unui anunț postat de Garda de Mediu pe pagina de Facebook, cei de pe litoralul românesc au avut de achitat amenzi în valoare de aproape un milion de lei. Valoarea sancțiunilor este dublă față de anul 2020.
Anul acesta, controlalele s-au desfășurat în zona staţiunilor de pe malul Mării Negre, derulându-se în perioada 2 – 22 august 2021.
Plaja Corbu nu mai reprezintă un refugiu, ci locul de pe litoralul românesc cu multiple construcții, majoritatea amplasate ilegal
Plaja Corbu era, cândva, un loc perfect pentru plajă, departe de aglomerație și gălăgie. În prezent, plaja este luată cu asalt de către turiști, devenind una dintre cele mai căutate stațiuni de pe litoralul Mării Negre.
Nu doar turiștii și operatorii au fost cei sacnționați, dar și cei cu construcții ilegale, amplasate pe plajă. De asemenea, a fost înaintată şi o sesizare penală, către organele în drept.
Sesizarea a fost aplicată în vederea desființării a unei construcţii ilegale, amplasate pe plaja Corbu.
Comisarii au aplicat amenzi în valoare de aproape 1 milion de lei. Astfel, sancțiunile sunt duble față de anul 2020
”Numărul şi valoarea sancţiunilor aplicate pe litoral s-au dublat, faţă de 2020, după ce Garda Naţională de Mediu a demarat o amplă acţiune de control în zona staţiunilor de pe malul Mării Negre”.
În comunicatul postat pe contul de Facebook, comisarii au precizat că, verificările au durat 20 de zile (în perioada 2 – 22.08.2021). Garda a verificat operatorii de plaje, agenţii comerciali şi administraţiile publice din aceste staţiuni.
Astfel, au fost constatate numeroase nereguli privind gestionarea deşeurilor.
În urma controalelor efectuate pe Litoral, comisarii Gărzii de Mediu au aplicat 92 de amenzi (aproape dublu faţă de anul trecut, când fost aplicate 49 de amenzi) în valoare de 997.700 lei (faţă de 430.000 de lei în 2020), precizează Digi 24.
Costinești: turiștii evită pubelele, preferând să-și petreacă vacanța printre gunoaie
La începutul lunii august, mai multe imagini de pe litoral deveneau virale. Turiștii veniți în stațiunea Costinești își petreceau concediul printre gunoaie. Mai mult, în imagini apăreau, caserole goale, mucuri de țigară, scutece folosite sau sticle și pahare.
”Aici nu mai e o chestiune de educație, e o chestiune de cultura. Ne dăm seama abia când ne îmbolnăvesc pe noi, pe fiecare dintre noi. Ne dăm seama ce importantă e sănătatea atunci când o pierdem. E acelaşi lucru. E fix acelaşi lucru”, declara Răzvan Popescu-Mirceni, biolog.