România ar putea cunoaște fenomene meteo extreme, cu o intensitate maximă

Foto: Radio Eco Natura
Foto: Radio Eco Natura

România se confruntă cu temperaturi foarte mari în această vară, iar meteorologii susțin că este doar începutul, arată Radio Eco Natura.

Mai mult, conform declarațiilor făcute de meteorologi, ar trebui să ne așteptăm, în viitorul apropiat, la un val de căldură extremă cu temperaturi foarte ridicate.

Încălzirea globală se accentuează, iar fenomenul poate fi observat și resimțit zilnic

Potrivit acestora, temperatura medie ar putea urca oricând cu câteva grade Celsius în cea mai toridă lună a anului.

Rezultatul experimentelor numerice au arătat că temperaturi record absolut, în jur de 50 de grade, am putea avea în anii și deceniile care urmează. E foarte greu de estimat când anume. Vedem că încălzirea globală se accentuează și răspunsul local la încălzirea globală apare și el și se vede nu doar în creșterea graduală a temperaturii, ci și în fenomene extreme precum valurile de căldură, dar și aceste instabilități foarte puternice, cu precipitații intense”, a declarat Roxana Bojariu, directorul Departamentului Climatologie din cadrul ANM, la Antena 3.

Ploile cu care România se confruntă vor fi din ce în ce mai rare, dar vor avea o intensitate maximă

De asemenea, conform specialiștilor, proiecțiile viitoare, realizate pe modele climatice, arată că precipitațiile de vară se vor diminua, dar vor crește în intensitate. Iar acest lucru va afecta solul, deoarece apa nu va avea timp să se infiltreze.

Conform sursei citate, se vor produce viituri și eroziuni ale solului fertil. În același context, specialiștii în climatologie atrag atenția că, în România, s-ar putea dezvolta fenomene extreme cu o intensitate mult mai mare decât în prezent.

În momentul de față, noul cod portocaliu de furtuni vizează aproape jumătate din țară. De asemenea, avertizarea meteo de caniculă a fost prelungită.