5.9 C
București
duminică, 8 decembrie, 2024

Tradițiie sunt frumoase, dar și Mediul are nevoie de susținere. Cum poți înlocui bradul de Crăciun

Frumusețea Crăciunului este sporită de împodobirea bradului, însă, în ultimii ani, mai multe țări promovează folosirea unui brad „eco”, pentru protejarea Mediului.

România ține la păstrarea tradițiilor, însă, Mediul are nevoie de susținerea noastră totală. ȘtireaVerde.ro vă prezintă câteva idei pentru amenajarea unui brad de Crăciun în stil „eco”, astfel încât acești copaci să nu mai fie tăiați doar pentru desfătarea simțurilor noastre, preț de câteva zile.

Un brad are nevoie de nici mai mult, nici mai puțin de 10 ani pentru a putea fi tăiat la dimensiunile aproximative de 1.5-2 metri. Așa cum am detaliat aici, pădurile din România sunt decimate, iar tăierea brazilor, a molizilor pentru Crăciun, poate fi înlocuită cu alte obiecte, materiale, care să ne aducă zâmbetul pe buze.

Cei mici vor fi încântați dacă vor participa cu idei originale pentru împodobirea unui brad „eco”. Puteți să le spuneți cât de important este să-i admire în Natură și câte beneficii aduc pentru Mediu acești copaci.

Dacă le place să deseneze, lăsați-le liberă imaginația. Le puteți pune la dispoziție un suport/pânză, atașată de perete, pe care să creioneze forma bradului și modul în care l-ar împodobi.

Cum poți înlocui bradul de Crăciun. Unele orașe din România încurajează folosirea „bradului eco”

imagine cu caracter ilustrativ: Sursa: ideipentrucasa.ro

De asemenea, puteți achizționa un suport în formă de brad din orice alt material reciclabil(ca în fotografiile de mai jos), iar pomul de Crăciun să însemne, de fapt, cărți, jucării, baloane, globuri, fotografii cu familia sau cu personajele preferate din filme, desene animate etc.

Puteți „amenaja” un brad de Crăciun din pet-uri, explicându-le ce presupune reciclarea acestora. Dacă aveți nevoie de informații în acest sens, click aici.

foto cu caracter ilustrativ. Sursa: ideipentrucasa.ro

Educația ecologică începe din copilărie, iar „iubirea față Mediu se arată toată viața”. State precum Germania, Italia, Elveția, Suedia, Finlanda au adoptat aceste alternative pentru bradul de Crăciun, de ani buni.

Printre primele orașe din România unde autoritățile au renunțat la bradul natural se află Hunedoara, oraș cu suprafețe mari de pădure.

Potrivit Adevărul.ro, ultimul brad natural împodobit în centrul municipiului cu ocazia Sărbătorilor de iarnă a fost adus dintr-o pădure la sfârșitul anului 2015.

Citește și: Modificarea Codului Silvic, „paravan” pentru tăierile ilegale de păduri? Noile reglementări nu fac referire la exploatarea forestieră nelegală

spot_img
Latest news
știri