În câteva minute, o bucată de munte înghețat s-a transformat într-un torent capabil să mute bolovani, să distrugă drumuri și să schimbe cursul râurilor. Prăbușirea ghețarului din Nepal, produsă în zona Lāngtāng Lirung, a declanșat avalanșa de gheață și rocă urmată de inundațiile catastrofale care au lovit Nepalul și Tibetul. Primele informații au sugerat existența unui cutremur. Investigațiile ulterioare au întors însă relația dintre cauză și efect: mișcarea muntelui a produs semnalul seismic, nu invers.
Imaginile satelitare comparate înainte și după eveniment arată dispariția unei porțiuni mari din partea inferioară a ghețarului. Reconstrucția realizată de Reuters descrie o succesiune extrem de rapidă: desprinderea masei de gheață și rocă, căderea acesteia spre fundul văii, transformarea în debris-flow și apariția unei viituri care a continuat mult în aval.
Ce a provocat prăbușirea ghețarului din Nepal
Răspunsul scurt este că declanșatorul exact al desprinderii inițiale nu este încă stabilit. Specialiștii pot reconstrui foarte bine ceea ce s-a întâmplat după ruperea versantului, dar nu pot spune încă, cu aceeași certitudine, de ce acea porțiune a cedat exact în acel moment.
Zona de origine se află pe versantul nordic al Lāngtāng Lirung, un munte de aproximativ 7.200 de metri. Reuters indică o ruptură produsă în zona unui ghețar aflat la aproximativ 5.200 de metri altitudine. Masa desprinsă a căzut spre terenul situat mult mai jos, generând o avalanșă uriașă de gheață și rocă.
US Geological Survey a calculat că cedarea versantului a eliberat energie seismic echivalentă unui cutremur cu magnitudinea 5,2. Tocmai această energie a alimentat confuzia inițială. USGS precizează însă că semnalul a fost produs de deplasarea masei de rocă și gheață. Instituția păstrează o formulare prudentă: evenimentul inițial poate fi definit fie drept colaps glaciar, fie drept cedare de versant care a antrenat o parte a ghețarului.
Cum s-a transformat gheața într-o viitură de bolovani
De aici începe mecanismul care explică amploarea dezastrului. Materialul glaciar conținea gheață și apă. În timpul coborârii, o parte a gheții s-a topit rapid, iar masa în mișcare a început să încorporeze apă, pământ, pietriș și blocuri de rocă din văi și din albiile râurilor.
Astfel, avalanșa inițială nu s-a oprit la baza muntelui. A devenit un flux dens și extrem de mobil. Reuters citează estimări conform cărora masa de gheață, rocă și noroi a atins în anumite sectoare viteze apropiate de 50 de metri pe secundă și a continuat pe mai mult de 20 de kilometri ca debris-flow.
Apele și materialele mobilizate au intrat în sistemul Lende Khola și apoi în râurile din aval. Inundația a continuat pe aproape 100 de kilometri, coborând în total peste 4.500 de metri diferență de nivel. Drumuri, poduri, clădiri și instalații energetice aflate în văile înguste au ajuns direct în calea torentului.
Pe munte, câteva minute au transformat gheața veche de secole într-un râu de bolovani.
De ce nu poate fi pus dezastrul direct pe seama schimbărilor climatice
Încălzirea climei reprezintă un factor important pentru stabilitatea regiunilor montane înalte. Creșterea temperaturilor modifică ghețarii, permafrostul, acumulările de zăpadă și raportul dintre apă, gheață și rocă. Himalaya este una dintre regiunile unde retragerea ghețarilor și modificarea condițiilor termice sunt urmărite cu atenție tocmai din cauza riscului unor dezastre în cascadă.
Asta nu permite însă afirmația că schimbările climatice au provocat direct desprinderea de la Lāngtāng Lirung. Pentru o asemenea atribuire sunt necesare analize suplimentare asupra temperaturilor, structurii ghețarului, apei din interiorul masei glaciare, geologiei versantului și eventualelor fisuri existente înaintea colapsului.
Distincția este esențială. Clima poate crea un mediu în care asemenea fenomene devin mai probabile, fără ca fiecare prăbușire să poată fi atribuită automat încălzirii globale.
Lecția din Himalaya este despre dezastrele care se multiplică
Catastrofa arată cât de repede un hazard poate genera altul. O cedare de versant devine avalanșă. Avalanșa intră într-un râu. Râul devine viitură. Viitura distruge drumuri și sisteme energetice, izolează comunități și complică intervențiile medicale.
Pentru România, comparația directă cu Himalaya ar fi greșită. Carpații nu au ghețari activi de această dimensiune. Principiul rămâne însă relevant pentru managementul riscului montan: alunecările, viiturile rapide, torenții și blocarea temporară a cursurilor de apă nu trebuie analizate separat atunci când se pot alimenta reciproc.
În Nepal, cutremurul care părea să explice dezastrul s-a dovedit a fi chiar zgomotul produs de dezastru. Este una dintre acele situații rare în care muntele a lăsat în seismografe propria înregistrare a prăbușirii sale.
