Vizual proiect
Municipiul Alba Iulia

Informațiile obținute arată că trebuie curățate șanțurile sau redimensionate

Până în 2030, România, ca orice țară europeană, are sarcina să facă schimbări serioase în privința calității mediului înconjurător. Municipiul Alba Iulia a plecat deja în această cursă,  accesând fonduri pentru proiectul „Creșterea capacității de atenuare și adaptare la schimbările climatice ale Municipiului Alba Iulia” – „CRESC Alba Iulia„, derulat de Primăria Municipiului Alba Iulia, alături de partenerul Agenția Locală a Energiei Albe (ALEA), finanțat în cadrul Programului „Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice și Ecosisteme” (RO-Mediu).

Cetățenii au dat soluții autorităților locale

Ioana Cioloca, manager de proiect „Cresc Alba Iulia”

“În realizarea documentului de poziție, a fost implicată și comunitatea locală prin instituțiile cu responsabilități în domeniul vizat: mediu, mediul economic local, instituții de învățământ, organizații nonguvernamentale și cetățeni. A fost realizat un chestionar online, prin care cetățenii municipiului au putut să-și expună punctul de vedere referitor la modul în care au fost afectați de fenomenele meteo extreme. Studiul, realizat în cadrul proiectului, a cuprins și analize ale precipitațiilor pe ultimii 20 de ani, furnizatre de către Administrația Națională de Meteorologie. Prin chestionarea cetățenilor, s-au obținut și unele soluții pentru combaterea acestor efecte ale schimbărilor climatice”, a declarat, pentru stireaverde.ro, managerul de proiect,  Ioana Cioloca. Proiectul cuprinde două părți: adaptare și atenuare. Ca măsuri identificate, mai spune Ioana Cioloca, se află redimensionarea rigolelor, decolmatarea canalelor pluviale sau colectarea separată a apelor pluviale de cele uzate.

Finanțare de peste 600 000 lei, nerambursabili

Cu același prilej, s-a realizat și „Studiul de specialitate privind identificarea zonelor vulnerabile la debite ridicate de ape pluviale de la nivelul Municipiului Alba Iulia și propunerea unui set de soluții pentru gestionarea eficientă și durabilă a colectării apelor pluviale din aceste zone.

Suma nerambursabilă atrasă de Primăria Alba Iulia prin proiectul “CRESC Alba Iulia” este de  607.938,00 lei, 100% nerambursabilă. Proiectul are că dată de finalizare 15 decembrie 2022. Proiecte asemănătoare mai întâlnim în Sebeș și Botoșani.