6.5 C
București
sâmbătă, 21 decembrie, 2024

Vremea caldă de la începutul anului a doborât recordurile în toată Europa. 1 și 2 ianuarie 2023, cele mai calde zile de ianuarie din istoria României

Vremea caldă din primele zile ale noului an a dus la doborârea unor recorduri de temperaturi în mare parte a Europei, conform The Guardian.

În cel puțin 7 state europene, Polonia, Danemarca, Republica Cehă, Țările de Jos, Belarus, Lituania și Letonia, a fost înregistrată cea mai caldă zi de 1 ianuarie din istorie, potrivit climatologului Maximiliano Herrera.

  • în Korbielów, Polonia, temperatura a urcat la 19°C, în timp ce media anuală e de 1°C;
  • în Javorník, Republica Cehă, au fost înregistrate 19,6°C;
  • temperaturile din Vysokaje, Belarus, au urcat până la 16,4°C;
  • în Blbao, Spania, s-au înregistrat 24,9°C;

„Putem considera că acesta este cel mai extrem eveniment din istoria europeană”, a spus Herrera.

Potrivit altor specialiști din domeniu, valul de căldură s-a format în nordul Africii, după care s-a deplasat spre nord-est prin toată Europa.

„A fost căldură extremă într-o zonă imensă, ceea ce este aproape, sincer, nemaiîntâlnit”, a zis Alex Burkill, un meteorolog senior la Met Office.

Profesorul Bill McGuire, care studiază efectele crizei climatice, spune că temperaturile ridicate din această perioadă reprezintă un semn că vor veni vremuri și mai grele.

„Cel mai îngrijorător lucru este că încălzirea globală se manifestă foarte rapid și nu mai este o surpriză”, a spus el.

„Viitorul va fi caracterizat de ierni scurte, cu vreme mohorâtă, umedă și blândă, cu puțin îngheț, gheață sau zăpadă”, a mai precizat acesta.

Vremea caldă din ianuarie a dus la temperaturi record și în România

România a înregistrat, la rândul ei, cel mai călduros 1 ianuarie din istorie, conform Ziare.com.

Potrivit datelor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie, vremea a fost neobișnuit de caldă în toată țara.

Valorile înregistrate în prima zi a anului 2023 au fost cu 15-20°C peste normalele acestei perioade, iar maxima s-a atins la Curtea de Argeș, 20,6°C.

De asemenea, și 2 ianuarie 2023 a doborât recordul pentru cea mai călduroasă zi de 2 ianuarie din istoria țării noastre, potrivit datelor colectate de la 17 stații meteorologice, conform datelor publicate pe pagina de Facebook Severe Weather Alert – România.

Astfel, la Pătârlagele s-au înregistrat 21,3 grade Celsius. Printre alte temperaturi record din această mai amintim:

  • Târgoviște – 21,2°C;
  • Câmpina –  20,8°C;
  • Pitești – 20,2°C;
  • Câmpulung Muscel – 18,8°C;
  • Titu – 18,5°C;
  • Piatra Neamț – 18,0°C;
  • Bisoca – 17,3°C;
  • București Băneasa – 17,2°C;
  • Roman – 16,6°C;
  • Sinaia 1500m – 16,4°C;
  • Fundata – 14,9°C;
  • Cuntu – 13,6°C;
  • Semenic – 13,6°C;
  • Penteleu – 12,5°C;
  • Poiana Stampei – 10,6°C;
  • Bâlea Lac (2071m alt.) – 8,3°C;

Reamintim că, în urma temperaturilor ridicate din luna decembrie a anului trecut și a zilelor „de primăvară“ din perioada Revelionului, în zonele de deal și munte au început să înmugureasacă pomii fructiferi.

spot_img
Latest news
știri