Cercetătorii au făcut o descoperire istorică: mici mărgele de sticlă împrăștiate pe suprafața Lunii, care conțin miliarde de tone de apă care ar putea fi extrase și utilizate de astronauți în viitoarele misiuni lunare. Descoperirea este considerată a fi una dintre cele mai importante descoperiri de până acum pentru agențiile spațiale care și-au pus ochii pe construirea bazelor pe Lună. Asta pentru că înseamnă că ar putea exista o sursă foarte accesibilă nu numai de apă, ci și de hidrogen și oxigen. „Aceasta este una dintre cele mai interesante descoperiri pe care le-am făcut”, a spus Mahesh Anand, profesor de știință și explorare planetară la Universitatea Deschisă. „Prin această descoperire, potențialul de a explora luna într-o manieră durabilă este mai mare decât a fost vreodată.” La mai bine de o jumătate de secol după ce oamenii au pășit ultima dată pe Lună, NASA și alte agenții spațiale se pregătesc pentru o întoarcere. Misiunea Artemis a NASA își propune să pună prima femeie și prima persoană de culoare pe Lună, în timp ce Agenția Spațială Europeană are planuri pentru un sat lunar. Ambii se așteaptă să se inspire din materiale lunare pentru a-și susține bazele din afara lumii.
Mărgelele sunt picături de ploaie topite
Anand și o echipă de oameni de știință chinezi au analizat mărgele fine de sticlă din mostre de sol lunar returnate pe Pământ în decembrie 2020 de misiunea chineză Chang’e-5. Mărgelele, care măsoară mai puțin de un milimetru în diametru, se formează atunci când meteoroizii se lovesc de Lună și trimit ploaie de picături topite. Acestea se solidifică apoi și se amestecă în praful lunii. Testele asupra particulelor de sticlă au arătat că împreună conțin cantități substanțiale de apă, însumând între 300 m și 270 de miliarde de tone pe întreaga suprafață a lunii. „Acest lucru va deschide noi căi la care mulți dintre noi ne-am gândit”, a spus Anand. „Dacă poți extrage apa și să o concentrezi în cantități semnificative, depinde de tine cum o folosești.” Din misiunile anterioare au apărut indicii că luna ar putea să nu fie un pustiu în întregime arid.
Aceasta apă este mult mai ușor de extras decât cea din cratere
În anii 1990, orbitatorul Clementine de la NASA a găsit dovezi pentru apă înghețată în cratere adânci, cu laturi abrupte, lângă polii Lunii. În 2009, sonda spațială Chandrayaan-1 din India a observat ceea ce părea a fi un strat subțire de apă legat în stratul de suprafață de praf lunar. Cea mai recentă cercetare, publicată în Nature Geoscience, indică margelele fine de sticlă ca sursă a acelei ape de suprafață. Spre deosebire de apa înghețată care pândește în cratere permanent umbrite, aceasta ar trebui să fie mult mai ușor de extras de către oameni sau roboții care lucrează pe Lună. Apa pare să se formeze atunci când particulele de înaltă energie care curg din soare – așa-numitul vânt solar – lovesc picăturile topite. Vântul solar conține nuclee de hidrogen, care se combină cu oxigenul din picături pentru a produce apă sau ioni de hidroxil. Apa devine apoi blocată în margele, dar poate fi eliberată prin încălzirea materialului.
