-0.1 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

VIDEO | Comportament extrem de inteligent al delfinilor, surprins în premieră. Cum au fost filmați în largul Australiei: Am fost uimiți de ceea ce am văzut

Este cunoscut faptul că delfinii sunt extrem de inteligenți, însă acum cercetătorii au surprins în premieră un comportament extrem de rar al acestora.

Camerele subacvatice au surprins un comportament unic al delfinilor în largul coastei Australiei de Vest. Oamenii de știință bănuiesc că este o premieră mondială, potrivit Science Alert.

De zeci de ani, delfinii cu bot gros (Tursiops truncatus) și crabii locali din zona Bunbury concurează pentru hrana din zonă.

Când se aruncă momeală pentru crabi, delfinii locali se apropie pentru a o fura. Acest lucru se întâmplă de obicei înainte ca antropodele să ajungă la pradă.

Specialistul în conservarea vieții sălbatice Rodney Peterson s-a temut pentru siguranța delfinilor. El a avut în vedere riscurile la care sunt expuși din cauza plaselor.

Peterson a abordat Dolphin Discovery Center din Bunbury – o organizație non-profit care finanțează proiecte de educație, cercetare și ecoturism – despre posibilitatea de a filma delfinii atunci când sunt în acțiune.

În ultimii doi ani, cercetătorii și-au pus mintea la contribuție pentru a dezvălui „secretele hoților de momeli de crabi”.

Astfel, delfinii locali au fost surprinși de cameră în timp ce furau momeala. Ei se folosesc de botul lung, fălci și dinți pentru a scoate momeala din plasele pentru crabi.

Chiar și atunci când momeala a fost atașată în partea de jos sau ascunsă în cutii, nu a durat mult până când delfinii au început să răstoarne capcanele sau să deschidă cutiile atașate.

„Am fost uimiți de ceea ce am văzut”, se arată în descrierea Dolphin Discovery Center, postată împreună cu videoclipul pe rețelele lor de socializare. „La fel și cercetătorii Dr. Simon Allen și Dr. Delphine Chabanne”, mai precizează postarea.

Comportament extrem de inteligent al delfinilor, surprins în premieră

Chabanne studiază ecologia și comportamentul animalelor la Universitatea Murdoch, iar Allen e specialist în comportamentul delfinilor. Amândoi spun că nu au văzut niciodată acest tip de comportament atât de detaliat.

Delfinii din întreaga lume sunt cunoscuți că fură pește și momeală de la traulere și pescari. Dar interacțiunile dintre delfini și crabi din Golful Koombana sunt unic de complexe, potrivit experților.

Alex Grossman, un regizor voluntar al proiectului, a declarat pentru Live Science că, deoarece doar unii delfini iau parte la acest comportament, furtul de momeală pentru crabi poate fi mai mult din nevoia „distracție” sau „comoditate” decât din motive de foame.

Doi delfini, în special, par să conducă banda inteligentă de hoți de momeală. E vorba de o mamă și puiul ei.

Peterson și alții sunt îngrijorați de faptul că acești delfini sunt prea inteligenți. Dacă comportamentul continuă să se dezvolte și să se răspândească, poate avea mai multe dezavantaje decât avantaje pentru populația locală.

Momeala de crab pe care o fură delfinii nu este atât de hrănitoare și riscul de a se încurca sau răni de plase este mare.

spot_img
Latest news
știri