10.5 C
București
miercuri, 18 decembrie, 2024

Simți că nu mai ai timp și zilele trec prea repede? O plimbare în natură îți va schimba modul în care percepi timpul

Natura joacă un rol determinant asupra modului în care percepem timpul.

Ai avut vreodată sentimentul că nu sunt suficiente ore în zi? Simți că timpul este prea puțin și nu poți rezolva totul. Dar apoi, ieși în natură și dintr-o dată totul pare mai lent de parcă timpul s-ar fi schimbat cumva. Iată că cercetări recente au arătat că natura ne poate regla simțul timpului, potrivit Science Alert.

Pentru mulți dintre noi, serviciul, casa și familia ne ocupă o mare parte din timp. În plus, acesta a fost și mai încărcat după apariția tehnologiei. Conectivitatea permanentă prelungește programul de lucru și poate face dificilă ieșirea din acest cerc vicios.

Cercetări recente sugerează că antidotul pentru lipsa noastră de timp poate sta în lumea naturală. Psihologul Richardo Correia, de la Universitatea Turku din Finlanda, a descoperit că a fi în natură poate schimba modul în care trăim timpul. Mai mult, natura ne poate da sentimentul abundenței timpului.

Correia a examinat cercetările care au comparat experiențele de timp ale oamenilor când au îndeplinit diferite tipuri de sarcini în medii urbane și în naturale. Acestea au arătat în mod constant că oamenii spun că au mai mult timp atunci când sunt în natură. Comparativ, când se află în mediul urban, aceștia spun că timpul tece extrem de repede.

De exemplu, oamenii sunt mai susceptibili de a percepe o plimbare în mediul rural ca fiind mai lungă decât o plimbare de aceeași lungime în oraș. În mod similar, oamenii percep timpul că trece mai lent când îndeplinesc sarcini în medii naturale verzi decât în mediile urbane. Natura pare să încetinească și să ne extindă simțul timpului.

De ce ne afectează natura simțul timpului?

Este cunoscut faptul că petrecerea timpului în natură are multe beneficii pentru sănătate și bunăstare. Accesul la spații naturale precum plaje, parcuri și păduri este asociat cu o diminuare a anxietății și depresiei. De asemenea, ajută la o calitatea bună a somnului și la un nivel redus de obezitate și boli cardiovasculare.

Unele dintre aceste beneficii pot explica de ce natura ne modifică experiența timpului.

Modul în care trăim timpul este modelat de starea noastră biologică internă și de evenimentele care se petrec în lumea din jurul nostru. Ca urmare, emoții precum stresul, anxietatea și frica ne pot distorsiona simțul trecerii timpului.

Efectul relaxant al mediului natural poate contracara stresul și anxietatea, rezultând o experiență mai stabilă a timpului.

Pe termen scurt, a fi departe de cerințele vieții moderne poate oferi răgazul necesar pentru re-prioritizarea vieții și pentru a reduce presiunea timpului concentrându-se pe ceea ce trebuie de fapt făcut. Pe termen lung, timpul în natură ne poate ajuta la îmbunătățirea memoriei și a capacității noastre de atenție, făcându-ne mai capabili să facem față cerințelor timpului nostru.

spot_img
Latest news
știri