5.3 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

HoReCa cere suspendarea Sistemului de Garanție – Returnare. Compania RetuRO promite îmbunătățiri

Reprezentanții din industria ospitalitții se plâng de faptul că sacii SGR nu sunt ridicați de la unitățile HoReCa.

Reprezentanții HoReCa sune nemulțumiți de implementarea Sistemului de Garanție – Returnare, potrivit Euronews.

Reprezentanții din industria ospitalității se plâng de faptul că așteaptă cu săptămânile ca sacii SGR să fie ridicați. De pildă, în cazul unui mic local din București, patru saci cu sticle se adună în doar 3 zile de funcționare.

„Asta e calea de acces pe care a trebuit să o blocăm. Acces sau Doamne ferește, evacuare. Asta era zona pe care am dedicat-o sacilor SGR. Am avut eveniment de 1 Mai. A trebuit să punem un grill, mai avem doar doi, că atât au rămas, motiv pentru care ar trebui să-i tăbârcim. Și am blocat încă o cale de acces înspre etaj. Am rămas doar cu cea din față, pentru că a trebuit să-i depozităm undeva“, a zis proprietarul restaurantului pentru Euronews.

Suspendarea Sistemului de Garanție – Returnare

Din cauza acestor probleme, reprezentanții HoReCa au cerut suspendarea Sistemului de Garanție Returnare.

„Când am zis suspendarea noi ne-am referit foarte clar, nu la modul în care a început el, ci să nu înceapă să se aplice acele amenzi. Hai să fie sistemul funcțional bine, să știm că vin și ridică, să știm că ajungem la concluzii clare vizavi de prețuri.

Să știm că toate lucrurile astea sunt bine puse la punct. Să știm că cei de la RetuRO au o logistică necesară încât să vină să colecteze în timp.

Și atunci da, în momentul acela da, să se pornească și amenzile”, a declarat Radu Tănase, reprezentant Organizația HORA.

Doar aproximativ 30.000 de companii din HoReCa, din cele 80.000, s-au înscris până în prezent în SGR.

Compania RetuRO promite îmbunătățiri

Euronews a solicitat un punct de vedere din partea RetuRO, compania care se ocupă de implementarea sistemului. Aceasta a precizat că a crescut numărul mașinilor care colectează zilnic sacii cu sticle, în funcție de nevoile industriei ospitalității.

Pe lângă asta, reprezentanții HoReCa se plâng și de faptul că sacii SGR costă de 10 ori mai mult decât sacii obișnuiți, adică 5 lei bucata.

RetuRO a precizat că prețul nu reprezeintă doar costul în sine al sacului, ci și costul de transport pentru comenzile efectuate.

spot_img
Latest news
știri