0.1 C
București
vineri, 22 noiembrie, 2024

Cum arată pata solară supermasivă care a produs aurora boreală. E de 15 ori mai mare decât Pământul | VIDEO

Pata solară care a provocat aurora boreală în acest weekend este de cel puțin 15 ori mai mare decât Pământul.

Pata solară AR3664 este atât de mare încât a putut fi văzută doar cu ochelari de eclipsă, potrivit Space.

În ultimele zile, regiunea a crescut până la o lățime de aproximativ 200.000 de kilometri. Distanța reprezintă de peste 15 ori diametrul Pământului. Sonda spațială Solar Dynamics Observatory a NASA a colectat mai multe imagini ce pot fi văzute în partea de jos a articolului.

Activitatea generată de AR3664 a provocat aurorele boreale din acest weekend. Ea a declanșat erupții solare puternice și ejecții de masă coronală (CME), care au lovit Pământul.

Petele solare sunt pete întunecate de pe suprafața solară. Câmpul magnetic al acestora este anormal de puternic – de aproximativ 2.500 de ori mai puternic decât cel al Pământului, conform Serviciului Național de Meteorologie al Administrației Naționale pentru Oceanii și Atmosfere din SUA (NOAA).

Pata solară supermasivă care a generat aurorele boreale

Petele solare sunt de obicei de dimensiunea Pământului, dar unele, cum ar fi AR3664, pot deveni gigantice. Cu cât regiunea devine mai mare, cu atât crește complexitatea magnetică și apare riscul unor erupții solare suplimentare.

Conform spaceweather.com, AR 3664 este în prezent are aproximativ aceeași dimensiune cu pata solară legată de evenimentul Carrington din 1859, cea mai puternică furtună geomagnetică înregistrată vreodată pe Pământ.

AR3664 este atât de mare încât a putut fi observată fără ajutorul unui binoclu sau a unui telescop. Specialiștii recomandă cel puțin purtarea unor ochelari de eclipsă.

spot_img
Latest news
știri