0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

Îmbrățișarea vacilor se dovedește a fi o terapie grozavă atât pentru oameni, cât și pentru bovine

Ai îmbrățișat vreodată o vacă? Dacă da, să știi că a fost foarte fericită!

Cu toții am auzit de multele beneficii ale interacțiunii cu animalele ca terapie, dar oare există beneficii și pentru ele? Acea solidaritate interspecie merge în ambele sensuri? Se pare că, în cazul vacilor, funcționează, potrivit IFL Scicence.

„Terapia asistată de bovine nu poate fi doar un model de tratament eficient care aduce beneficii participanților umani”, a precizat Katherine Compitus, profesor asistent clinic la Universitatea din New York.

Nivelul de fericire al vacilor a fost măsurat cu HAIS (scala de interacțiune om-animal). Prin acest instrument, se măsoară experiența din perspectiva ambelor specii. În prima parte se înregistrează modul în care omul a experimentat sesiunea de terapie cu animalele. În cea de-a doua parte, se măsoară modul în care se simt animalele.

Îmbrățișarea vacilor. Cum sunt intervievate bovinele?

Vacile „nu sunt doar simple animale de turmă, ci prezintă dovezi pentru comportamente cognitive și sociale complexe, precum și vieți emoționale bogate”, se arată într-o lucrare din 2017 citată în studiu. Prin urmare, nu este dificil de a vedea fericirea din gama de emoții bovine.

„Bovinele care sunt inconfortabile cu o prezență umană […] prezintă o creștere a semnalelor de stres. Printre acestea se numără vocalizările (…)”, notează studiul.

De cealaltă parte, „bovinele care se bucură de compania umană vor avea semnale de stres reduse”.

O vacă fericită poate să se întindă (pe jos) sau să-și lingă ori să miroase omul de lângă ea.

„Vacile sunt cunoscute că se angajează în [îngrijirea socială]. Comportamentul de lins poate indica familiaritate sau dorința de a stabili un raport”, se precizează în cercetare.

Bărbați vs. femei. De care sunt mai atrase vacile?

Și asta este exact ceea ce au văzut cercetătorii: După 45 de minute de contact cu oamenii, vacile de terapie au fost aproape universal fericite să accepte mâncare și îmbrățișări de la participanți și adesea își lingeau și miroseau noii lor prieteni bipezi.

Cu o singură mențiune! Se pare că vacile preferă femeile.

„Bocinele au arătat o preferință sau interacțiuni puternice cu femeile în comparație cu bărbații”, a spus Compitus. „La rândul lor, femeile au raportat comportamente de atașament mai puternice față de vaci”, a continuat ea.

Reamintim că o fermă din Anglia a dat posibilitatea oamenilor să îmbrățișeze vacile. Rezervările se fac în avans cu câteva luni, iar prețul pentru o sesiune e de 50 de lir sterline.

spot_img
Latest news
știri