Producția: momentul în care mașina electrică pornește cu un deficit climatic
Construcția unei mașini electrice generează, în medie, mai multe emisii decât producția uneia pe benzină sau motorină. Diferența provine în principal din baterie.
Evaluările de tip life cycle assessment indică faptul că producția unei mașini convenționale generează aproximativ 5–7 tone CO₂. În cazul unei mașini electrice, valoarea poate urca la 8–12 tone CO₂, în funcție de capacitatea bateriei și de energia utilizată în fabrici.
Extracția litiului, nichelului și cobaltului presupune exploatări miniere intensive și procese industriale cu consum mare de energie. Dacă bateria este produsă într-o țară unde mixul energetic include mult cărbune sau gaze, amprenta crește.
Mașina electrică începe, așadar, viața cu un „cost climatic” mai mare.
Energia din priză: nu există electricitate neutră
În timpul utilizării, mașina electrică nu emite gaze de eșapament. Însă emisiile nu dispar, ci se mută în sistemul energetic.
Dacă energia provine din cărbune, emisiile indirecte pot fi ridicate. Dacă provine din gaze naturale, sunt mai mici, dar reale. Dacă provine din nuclear, eolian sau solar, amprenta scade considerabil.
În Europa, mixul energetic diferă de la o țară la alta. În statele cu pondere mare de regenerabile, avantajul climatic este evident. În statele dependente de combustibili fosili, diferența față de motorul termic se reduce.
Afirmația „zero emisii” este corectă doar la nivelul conductei de eșapament. Nu și la nivel sistemic.
Recuperarea diferenței: când devine mai curată decât o mașină pe benzină
Pentru a compensa amprenta inițială mai mare, mașina electrică trebuie să parcurgă un anumit număr de kilometri. În funcție de mixul energetic și eficiența vehiculului, pragul de echilibru climatic poate apărea între aproximativ 20.000 și 70.000 km.
Cu cât energia este mai curată, cu atât diferența se recuperează mai rapid.
Pe durata de viață completă, în majoritatea scenariilor europene, mașina electrică ajunge să aibă emisii totale mai reduse decât una convențională.
Durata de viață: cât rezistă în realitate
O mașină electrică de clasă medie este proiectată pentru o durată de viață comparabilă cu cea a unei mașini convenționale, aproximativ 12–15 ani sau peste 200.000 km.
Bateria este componenta critică. Degradarea capacității apare gradual, dar tehnologiile actuale permit menținerea unui nivel ridicat de performanță după mulți ani de utilizare.
În unele cazuri, bateriile pot avea o „a doua viață” ca sisteme de stocare staționară înainte de reciclare.
Reciclarea bateriei: realitate tehnologică, nu soluție magică
Reciclarea bateriilor este posibilă și devine tot mai reglementată în Uniunea Europeană. Metalele precum nichelul și cobaltul pot fi recuperate în proporții ridicate în instalații moderne. Litiul este mai dificil de recuperat complet.
Procesul implică energie și infrastructură specializată. Recuperarea nu este de 100%, iar beneficiul climatic depinde de sursa energiei utilizate în reciclare.
Reciclarea reduce presiunea asupra extracției miniere viitoare, dar nu anulează amprenta inițială a bateriei deja produse.
Verdict realist
Mașina electrică:
- nu este zero emisii la nivel de ciclu de viață
- este mai poluantă la producție
- devine mai eficientă în utilizare
- este avantajoasă climatic în funcție de energia din rețea
- beneficiază de reciclare, dar cu limite tehnologice
Nu este un miracol climatic.
Nu este nici o iluzie completă.
Este o tehnologie de tranziție al cărei impact depinde mai mult de sistemul energetic și de infrastructura de reciclare decât de vehiculul în sine.
