Animalele care se joacă și caută interacțiunea pot avea comportamente surprinzător de familiare, iar șobolanii oferă unul dintre cele mai stranii exemple: atunci când sunt gâdilați, emit vocalizări ultrasonice asociate cu stări pozitive.
Nu le auzim fără aparatură. Sunetele apar în jurul frecvenței de 50 kHz, mult peste limita auzului uman. Primele experimente conduse de neurobiologul Jaak Panksepp au observat că aceleași vocalizări apar și atunci când șobolanii se joacă între ei.
Partea amuzantă este că animalele nu par să suporte gâdilatul cu stoicism. Unele îl caută. După ce mâna cercetătorului se oprește, șobolanii care reacționează pozitiv se apropie din nou și continuă interacțiunea.
Experimentele asupra vocalizărilor ultrasonice au legat aceste sunete de joacă, recompensă și stări afective pozitive. Cercetările ulterioare au arătat și că șobolanii au zone ale corpului mai sensibile la gâdilat, iar activitatea din cortexul somatosenzorial se schimbă în timpul jocului.
A numi sunetul „râs” rămâne o comparație cu comportamentul uman, nu dovada că un șobolan apreciază aceeași glumă. Dar reacția este suficient de apropiată biologic încât cercetătorii să o folosească pentru studiul emoțiilor pozitive la animale.
Există, așadar, o lume sonoră întreagă pe care nu o auzim. Iar undeva în ea, un șobolan gâdilat scoate niște sunete pe care urechea noastră le ratează complet.
