Într-un râu degradat, dispariția unei plante submerse poate trece aproape neobservată. Nu lasă un trunchi mort și nu produce imaginea spectaculoasă a unui animal dispărut. Totuși, pierderea vegetației acvatice poate schimba habitatul peștilor, nevertebratelor și microorganismelor. Pentru conservarea plantelor acvatice, cercetătorii polonezi au apelat la o metodă folosită frecvent în horticultură: multiplicarea în laborator.
Ținta este Groenlandia densa, o plantă submersă considerată critic amenințată în Polonia. Pentru prima dată a fost construit un protocol complet prin care fragmente foarte mici pot fi multiplicate, înrădăcinate și apoi aclimatizate în afara mediului steril.
Conservarea plantelor acvatice începe uneori într-o eprubetă
Protocolul publicat în Plant Methods pe 29 august pornește de la lăstari submerși sterilizați și introduși pe medii nutritive controlate.
Au fost testate diferite concentrații de regulatori de creștere pentru a vedea ce combinație produce cele mai multe plante viguroase. Cea mai bună variantă din etapa de multiplicare a ajuns la un coeficient de 10,1, ceea ce înseamnă că un explant poate genera rapid mai multe plante noi în condiții controlate.
Etapa critică apare însă când plantele trebuie scoase din laborator. Organismele crescute în recipiente sterile au umiditate, lumină și nutrienți controlați. Trecerea în condiții reale poate produce pierderi mari.
În combinația optimă de înrădăcinare, experimentul a obținut 100% succes la aclimatizare.
Pentru o specie ajunsă aproape de dispariție, laboratorul nu înlocuiește râul. Îi poate oferi însă plantele cu care râul să fie repopulat.
De ce nu este suficient să păstrezi semințe
Multe plante acvatice au strategii de reproducere și cicluri de viață care fac conservarea prin semințe dificilă. Unele formează puține semințe viabile, altele se multiplică mai eficient vegetativ.
Culturile in vitro permit păstrarea și multiplicarea rapidă a materialului vegetal într-un spațiu redus. În plus, condițiile pot fi standardizate și materialul poate fi verificat înainte de reintroducere.
Metoda nu rezolvă însă cauza dispariției. Dacă râul este poluat, regularizat, drenat sau invadat de alte specii, plantele reintroduse pot dispărea din nou.
De aceea, micropropagarea este o unealtă de conservare ex-situ. Funcționează cel mai bine atunci când este conectată cu restaurarea habitatului.
Plantele submerse sunt infrastructura invizibilă a unui râu
Vegetația acvatică oferă suprafețe pentru microorganisme, refugiu pentru nevertebrate și locuri de reproducere sau hrănire pentru numeroase animale. Ea influențează viteza apei și ciclurile nutrienților.
Dispariția unei specii poate părea minoră într-un sistem cu multe plante, dar declinul repetat al macrofitelor este frecvent semn al degradării habitatului.
În Europa, refacerea ecosistemelor de apă dulce devine și obligație legislativă. ȘtireaVerde a arătat cât de fragmentate sunt zonele umede europene și cât de mare este necesarul de restaurare pentru România.
Refacerea unui habitat presupune uneori mai mult decât îndepărtarea unui baraj sau îmbunătățirea calității apei. Speciile pierdute local pot necesita reintroducere activă.
Ce poate folosi România din metoda poloneză
România are o diversitate importantă de plante acvatice în Delta Dunării, lacuri, râuri și zone umede. Nu toate speciile amenințate au nevoie de micropropagare, iar protocolul pentru Groenlandia densa nu poate fi copiat automat pentru alte plante.
Valoarea este metodologică. Pentru speciile rare, pot fi construite „rezerve biologice” în sere și laboratoare înainte ca populația naturală să scadă sub nivelul la care recoltarea de material devine imposibilă.
O asemenea strategie cere însă genetică atentă. Dacă toate plantele reintroduse provin din foarte puțini indivizi, populația poate avea diversitate genetică redusă și vulnerabilitate mai mare.
Laboratorul trebuie astfel să păstreze nu doar numărul de plante, ci și reprezentativitatea genetică.
În conservare, succesul nu este momentul în care recipientul de laborator se umple cu lăstari. Succesul apare ani mai târziu, când plantele reintroduse cresc, se reproduc și nu mai au nevoie de laborator.
