Un arbore matur este tăiat pentru reorganizarea unei străzi. În locul lui sunt plantați trei puieți, iar administrația prezintă intervenția ca pe o creștere a numărului de copaci. Bilanțul numeric pare pozitiv, dar umbra, habitatul și capacitatea de răcire pierdute nu pot fi recuperate imediat.
Protejarea arborilor maturi din orașe este una dintre implicațiile principiului promovat de administrațiile locale participante la COP17, conferința ONU pentru biodiversitate desfășurată la Erevan. ICLEI Europe a formulat la 24 octombrie 2026 o prioritate clară: protejarea ecosistemelor existente înaintea restaurării.
Orientarea nu reprezintă o nouă obligație juridică europeană. Ea propune însă schimbarea criteriilor prin care orașele își evaluează investițiile în natură: nu doar câți arbori sunt plantați, ci câți sunt conservați, cât supraviețuiesc și ce servicii ecologice oferă.
Protejarea arborilor maturi din orașe înaintea proiectelor de plantare
La COP17, administrațiile locale discută transformarea angajamentelor internaționale privind biodiversitatea în intervenții concrete.
ICLEI Europe, rețea internațională a administrațiilor locale implicate în sustenabilitate, pune accentul pe conservarea naturii urbane existente.
Principiul este relevant deoarece arborii maturi oferă beneficii care depind de dimensiune, vârstă, specie și condițiile de dezvoltare.
O coroană amplă poate umbri trotuare, clădiri și suprafețe care acumulează căldură.
Prin evapotranspirație, vegetația contribuie la reglarea microclimatului.
Arborii oferă și habitate pentru păsări, insecte și alte organisme adaptate mediului urban.
Un puiet plantat recent poate contribui în timp la aceste funcții, dar nu poate reproduce imediat suprafața coroanei sau complexitatea unui habitat matur.
De aceea, bilanțul ecologic al unei intervenții nu poate fi stabilit prin compararea exclusivă a numărului de arbori tăiați și plantați.
Contează și starea exemplarelor existente, rata de supraviețuire a puieților și perioada necesară recuperării funcțiilor pierdute.
Copacii maturi reduc expunerea la căldură și susțin biodiversitatea urbană
Orașele au numeroase suprafețe impermeabile care absorb energia solară și o eliberează ulterior sub formă de căldură.
Arborii pot reduce încălzirea locală prin umbrirea acestor suprafețe.
Efectul depinde de dimensiunea coroanei, densitatea vegetației și configurația străzilor.
În același timp, frunzele și ramurile interceptează o parte din precipitații, influențând scurgerea apei către sistemele de canalizare.
Rădăcinile pot contribui la stabilizarea solului și la menținerea unor zone permeabile.
Totuși, beneficiile diferă între specii și amplasamente. Un arbore plantat într-un spațiu îngust, cu sol compactat, poate avea o dezvoltare limitată.
Modelul administrării celor 900.000 de arbori urbani din Berlin printr-o hartă digitală arată cum inventarierea poate sprijini întreținerea și adaptarea la secetă.
În această abordare, arborele nu reprezintă doar un element decorativ. El devine o componentă monitorizată a infrastructurii urbane.
Întrebarea centrală este dacă plantarea a trei puieți compensează automat eliminarea unui arbore matur. Nu. Echivalența ar necesita evaluarea funcțiilor ecologice și a timpului necesar refacerii lor.
Registrul spațiilor verzi și evidența arborilor din București
În România, administrarea arborilor urbani depinde de inventarierea vegetației, evaluările fitosanitare și deciziile autorităților locale.
Legea nr. 24/2007 reglementează administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților și stabilește cadrul pentru evidența acestora.
Registrele locale ale spațiilor verzi ar trebui să ofere informații despre terenurile și vegetația care trebuie protejate.
În București, existența unei evidențe actualizate și accesibile este relevantă pentru verificarea deciziilor privind tăierile, toaletările și plantările.
Nu este suficientă comunicarea unui număr anual de puieți plantați.
Pentru evaluarea reală sunt necesare date privind arborii eliminați, motivele intervenției, speciile plantate și supraviețuirea exemplarelor noi.
Un arbore declarat periculos trebuie analizat tehnic, iar intervenția trebuie justificată prin starea sa efectivă.
Pe de altă parte, conservarea nu înseamnă păstrarea necondiționată a unui exemplar care prezintă un risc demonstrat pentru siguranța publică.
Protejarea vegetației și prevenirea accidentelor trebuie abordate prin evaluări individuale, nu prin decizii generalizate.
Conservarea habitatelor existente și accesul echitabil la spații verzi
La COP17, ICLEI Europe subliniază și dimensiunea socială a protejării naturii urbane.
Beneficiile spațiilor verzi nu sunt distribuite uniform între cartiere.
Locuitorii zonelor dens construite, cu puțini arbori și suprafețe extinse de asfalt, pot avea acces redus la umbră și la spații naturale de recreere.
În aceste condiții, investițiile exclusiv în cartierele deja bine amenajate pot accentua diferențele existente.
Politicile urbane trebuie să urmărească atât conservarea vegetației mature, cât și creșterea accesului la natură în zonele deficitare.
Plantările noi rămân necesare, dar amplasarea și întreținerea lor trebuie corelate cu nevoile comunităților.
De asemenea, diversitatea speciilor poate reduce vulnerabilitatea vegetației la boli, dăunători și episoade climatice extreme.
Principiul promovat la COP17 nu stabilește o formulă universală de calcul pentru fiecare oraș. Aplicarea sa necesită date locale și evaluări tehnice.
Pentru administrațiile românești, criteriul ar trebui să fie rezultatul ecologic în timp, nu exclusiv imaginea unei campanii de plantare.
Un puiet poate fi fotografiat în ziua plantării. Pentru a vedea ce a pierdut orașul prin eliminarea unui arbore matur, trebuie privit locul unde umbra nu mai cade.
