În 2015, când liderii lumii au adoptat Acordul de la Paris, limitarea încălzirii globale la 1,5°C părea un obiectiv pentru deceniile următoare. Unsprezece ani mai târziu, un instrument european plasează atingerea acestui reper mult mai aproape: în 2029.
Estimarea privind pragul de 1,5 grade în 2029 provine din monitorul tendințelor climatice al serviciului european Copernicus. În analiza publicată la 29 octombrie 2026, instituția explică faptul că extrapolarea temperaturilor recente indică apropierea rapidă de limita stabilită prin Acordul de la Paris.
Totuși, documentul conține o neconcordanță: introducerea indică mai 2029, iar textul principal și explicația graficului menționează ianuarie 2029. Copernicus precizează că instrumentul este unul de extrapolare, nu de predicție calendaristică exactă. Din acest motiv, anul 2029 este reperul editorial, nu o lună prezentată drept certitudine.
Pragul de 1,5 grade în 2029: ce calculează instrumentul Copernicus
Monitorul Copernicus utilizează seria globală de temperatură ERA5, care include observații și informații meteorologice integrate într-un sistem de reanaliză.
Instrumentul estimează evoluția tendinței temperaturii globale față de perioada preindustrială 1850–1900.
Calculul utilizează o regresie liniară pentru extrapolarea tendințelor recente.
Rezultatul indică momentul în care estimarea centrală ar putea atinge pragul de 1,5°C, exprimat printr-o medie climatică pe termen lung.
Metoda nu poate determina exact evoluția viitoare a emisiilor și nici fluctuațiile climatice naturale.
Prin urmare, nu trebuie interpretată ca o prognoză meteorologică pentru ianuarie sau mai 2029.
Copernicus arată că nivelul încălzirii globale estimat prin instrumentul său este în prezent de aproximativ 1,44°C față de perioada preindustrială.
Această valoare depinde de definiția și metoda utilizate și nu reprezintă temperatura măsurată într-un singur an.
O medie globală nu trebuie confundată cu temperaturile din București sau din alte regiuni.
De ce documentul oficial indică două luni diferite pentru același prag
În partea introductivă a analizei din 29 octombrie, Copernicus menționează mai 2029 drept moment rezultat din extrapolare.
În corpul documentului, estimarea prezentată este ianuarie 2029.
Mai mult, introducerea indică martie 2045 pentru proiecția realizată în contextul adoptării Acordului de la Paris.
Textul principal menționează însă martie 2042 pentru aceeași comparație istorică.
Aceste diferențe apar în materialul publicat de instituție și trebuie clarificate înainte de utilizarea lunilor drept repere exacte.
Nu există suficiente explicații în document pentru a stabili dacă diferențele provin din actualizări incomplete sau din aplicarea unor versiuni distincte ale calculelor.
Întrebarea este dacă putem afirma că pragul va fi depășit obligatoriu într-o anumită lună din 2029. Nu.
Chiar fără neconcordanțele editoriale, metoda nu justifică o asemenea certitudine.
Valoarea informațională a analizei constă în apropierea rapidă de limită, nu în identificarea unei date precise.
Un an peste 1,5°C nu înseamnă automat depășirea definitivă a Acordului de la Paris
Acordul de la Paris urmărește limitarea încălzirii globale pe termen lung, nu menținerea fiecărei luni sau a fiecărui an sub 1,5°C.
Temperaturile anuale pot depăși temporar această valoare din cauza combinației dintre tendința de încălzire și variabilitatea climatică.
Pentru evaluarea schimbării climatice sunt relevante mediile calculate pe perioade suficient de lungi.
De aceea, un an foarte cald nu stabilește, singur, depășirea permanentă a obiectivului.
În același timp, mai mulți ani cu temperaturi ridicate pot accelera apropierea mediei climatice de prag.
Programul ONU pentru Mediu consideră că depășirea temporară a pragului de 1,5°C este tot mai dificil de evitat.
Scenariile analizate de UNEP indică necesitatea reducerii rapide a emisiilor pentru limitarea amplitudinii și duratei depășirii.
Aceste rezultate provin dintr-o evaluare mai amplă decât extrapolarea liniară utilizată de monitorul Copernicus.
Cele două instrumente nu trebuie tratate ca metode identice sau ca dovezi că anul 2029 este inevitabil.
Ce înseamnă apropierea pragului climatic pentru România
Încălzirea globală crește probabilitatea și intensitatea unor riscuri climatice, dar efectele diferă regional.
În România, valurile de căldură, seceta și modificările regimului precipitațiilor reprezintă probleme relevante pentru sănătate și infrastructură.
Totuși, pragul global de 1,5°C nu înseamnă că toate regiunile țării vor înregistra exact aceeași creștere de temperatură.
Uscatul se poate încălzi diferit față de oceane, iar evoluțiile sezoniere pot varia considerabil.
Pentru agricultură, contează perioadele de deficit hidric, temperaturile extreme și disponibilitatea apei.
În orașe, protecția locuințelor împotriva supraîncălzirii și extinderea suprafețelor umbrite pot reduce expunerea populației.
Infrastructura de apă, transport și energie trebuie evaluată în raport cu riscurile locale, nu doar cu media temperaturii globale.
O depășire temporară a pragului nu reprezintă motiv pentru abandonarea reducerii emisiilor.
Fiecare reducere suplimentară a încălzirii poate limita amploarea unor consecințe viitoare.
În documentul Copernicus, luna exactă rămâne neclară. Direcția tendinței este însă mai importantă decât disputa dintre ianuarie și mai: distanța climatică față de obiectivul Acordului de la Paris s-a redus considerabil.
